Pep Guardiola alaturi de prietenul sau, Juan Manuel Lillo
Juan Manuel Lillo, cel mai tanar antrenor din istoria Primerei Division (cu o promovare cu Salamanca obtinuta inainte sa implineasca varsta de 30 de ani) a explicat intr-un interviu acordat site-ului FIFA.com fundamentele relatiei sale de prietenie cu Pep Guardiola si filozofia fotbalistica comuna cu tehnicianul Barcelonei.
“Era finalul unui meci de campionat, la Oviedo”, isi incepe Lillo povestea. “Pierdusem cu 4-2 dar jucasem bine. A batut cineva la usa mea: era Pep Guardiola, inca in echipamentul de joc. M-a intrebat daca am cateva clipe pentru o conversatie. Cum as fi putut refuza cel mai bun mijlocas din istoria fotbalului? Mi-a spus ca i-a placut modul in care echipa mea a jucat si ca i-ar face placere sa pastram legatura. Ceea ce a inceput in acea zi ca o relatie profesionala a devenit intre timp mult mai mult”.
Intr-adevar, cei doi au pastrat legatura si au si lucrat impreuna la clubul mexican Dorados de Culiacan, unde Guardiola si-a incheiat cariera de fotbalist. Destinul i-ar fi putut aduce impreuna insa mai devreme, chiar la FC Barcelona: “Pep urma sa fie directorul departamentului de fotbal in mandatul lui Lluis Bassat, care candida la presedintia clubului si era marele favorit la castigarea alegerilor. Mi-a spus ca, daca sunt de acord, postul de antrenor imi apartine daca Bassat va castiga. In cele din urma Laporta a devenit presedinte, dar cred ca acest episod arata respectul urias pe care il avem unul pentru altul ca profesionisti”… Dovada de profesionalism este probabil inca vie in memoria fostului tehnician al Almeriei, demis dupa o infrangere dureroasa cu scorul de 8-0 chiar in fata bunului sau prieten.
Prietenia celor doi se bazeaza pe intelegerea similara a fotbalului. Lillo explica: “Filozofia noastra tine cont de necesitatile jocului si ale jucatorului. In realitate conceptele tehnica, tactica, pregatire fizica, atac si aparare se intrepatrund intr-unul singur. Oamenii folosesc toti acesti termeni din nevoia de a gasi un argument solid in abordarea jocului. Ei vor sa gaseasca control intr-un cuvant cand de fapt nu exista niciunul. Noi nu pornim de la acest concept, ci avem o viziune globala a jocului”.
“Este complicat, asa cum viata insasi este complicata. De asta multi oameni nu inteleg cu adevarat ce se intampla acum la Barcelona. De exemplu, teoria spune ca intotdeauna cand ai un jucator care face bine un lucru trebuie sa il asezi langa un jucator care face bine alt lucru. Pentru mine acest lucru nu prea are sens pentru ca in loc sa obtii coeziune, de multe ori ai rezultatul opus. De-asta Xavi, Iniesta si Fabregas pot juca atat de bine impreuna”.
“Cand mergi sa vezi un meci al uneia din echipele de juniori ale Barcelonei vei observa, invariabil, acelasi lucru: jucatorii controleaza mingea cu un picior inainte sa o paseze cu celalalt. Poate parea un amanunt nesemnificativ, dar in realitate creeaza un efect deosebit deoarece jucatorul are nevoie de mai putine miscari si are o viziune superioara asupra jocului”.
Lillo considera norocul ca parte importanta a jocului: “Pep putea pierde meciuri in acelasi mod in care le-a castigat. Daca Michael Essien ar fi respins bine mingea pe Stamford Bridge [la faza premergatoare golului lui Iniesta din returul semifinalei Ligii Campionilor din 2009], Barça nu ar fi castigat acel titlu si poate totul ar fi fost diferit. Norocul este de multe ori decisiv in acest sport, din acest motiv ceea ce conteaza este procesul si nu rezultatele. Un antrenor ar trebui judecat intotdeauna pentru ideea pe care o aduce jocului”.
