Juventus-Shamrock 1-0. Alex rezolva naufragiul de la Modena

Juventus s-a impus cu 1-0 in returul cu Shamrock Rovers datorita golului inscris de Alessandro Del Piero din lovitura libera

Articol scris de pinturicchio
Aug 5th, 2010

Executia lui Il Capitano a adus victoria cu irlandezii

Pe un stadion “Braglia” plin pana la refuz, in ciuda vremii total potrivnice unui meci de fotbal, Juventus a infruntat irlandezii de la Shamrock Rovers, intr-o partida contand pentru returul celui de-al treilea tur preliminar de Europa League: victorie la limita, scor 1-0, semnata de Alessandro Del Piero, in urma unei bijuterii din lovitura libera de la peste 30 de metri, executie caracteristica pentru capitanul juventin.

Dorinta de a continua parcursul in crestere si entuziasmul intens al numerosilor suporteri din Modena (cunoscut precum un oras cu un numar mare de simpatizanti ai echipei bianconero), au reprezentat un stimul in plus pentru Juventus. Nu doar in tentativa torinezilor de a obtine o alta victorie, ci si pentru a oferi o prestatie onoranta. Iar in conditiile de joc existente in aceasta seara, bianconeri au pus in scena o evolutie acceptabila.

Nicio surpriza in primul 11 trimis pe teren de tehnicianul Gigi Del Neri. Dupa cum anuntase la conferinta de presa la care a participat ieri, Mister a folosit exact aceeasi echipa precum in partida tur de la Dublin: Storari in poarta, pe linia de fund Motta, Chiellini, Bonucci si De Ceglie, la mijloc Pepe si Lanzafame pe cele doua parti ale terenului, cu Sissoko si Marchisio in centru, iar in atac brazilianul Diego alaturi de italo-brazilianul Amauri.

Prima repriza a stat sub semnul conditiilor meteorologice dificile, terenul de pe stadionul Braglia din Modena fiind la limita practicabilitatii in urma ploii intense. A rezultat astfel o lupta fizica la centrul terenului, joc preferat de irlandezi care in primul sfert de ora au incercat sa destabilizeze defensiva bianconera prin mingi aruncate direct in careul torinez. Fara succes, Bonucci si Chiellini respingand toate baloanele din fata portii lui Storari. Odata cu trecerea timpului si cu incetarea ploii, terenul a devenit mai practicabil, iar bianconeri s-au impus treptat printr-un joc de pase la firul ierbii. Optima prestatia tanarului Lanzafame, cel mai activ jucator al lui Juventus in prima repriza, implicat in multe faze si autorul unor frumoase combinatii in viteza cu De Ceglie pe partea stanga. Din astfel de actiuni de atac au aparut si cele doua ocazii ale italienilor la poarta lui Mannus, avandu-i in prim plan pe Amauri si Pepe, ambii ratand insa prin suturi de la limita careului. De partea cealalta irlandezii au produs un singur moment de panica in suprafata de pedeapsa a lui Juventus, cand in minutul Storari a parut invins de lovitura de cap a lui Twigg, insa mingea a trecut din fericire pe langa stalpul din dreapta al portii.

Partea secunda a debutat cu intrarea lui Del Piero in locul lui Diego, mutare efectuata de Del Neri, care in final s-a dovedit extrem de inspirata avand in vedere ca Il Capitano a rezolvat de unul singur un meci care parea sa se indrepte catre un rezultat de egalitate, remiza care pana la urma nu ar fi deranjat pe nimeni. Insa nu a fost de acord cu acest lucru capitanul juventin: dupa doua asiss-turi elegante, faze in urma carora Motta (printr-o frumoasa reluare din lateral) si Momo (sut de la marginea careului respins de pe linie de un fundas irlandez), au trecut pe langa deschiderea scorului, in minutul 73 Del Piero si-a asezat mingea la peste 30 de metri pentru a executa o lovitura libera obtinuta de Amauri si a plasat perfect mingea sub transversala portii lui Mannus. Executie divina a lui Il Capitano, prin care omul simbol al lui Juventus ii trimite un mesaj clar lui Del Neri: tot el va fi liderul bianconerilor in momentele dificile ale echipei, in ciuda faptului ca pentru moment Alex a devenit rezerva lui Diego. Zece minute pe final de meci si pentru Trezegol, care insa nu a beneficiat decat de o singura centrare utila, trimisa de acelasi Del Piero, in urma careia cu putina sansa atacantul francez si-ar fi putut trece la randul sau numele pe lista marcatorilor.

Rezultat final 1-0 (3-0 la general) si Juventus se califica fara probleme in faza de play-off din Europa League, urmand ca maine dupa amiaza torinezii sa isi afle numele adversarului din ultima etapa inainte de faza grupelor.

13 comentarii
  1. JuventinoPerSempre pe 5.8.2010 la 11:00 pm:

    superb golul lui Alex :X

  2. Adrian pe 5.8.2010 la 11:28 pm:

    intr-adevar un gol superb al lui Alex,insa doar 1-0 cu Shamrock Rovers ma pune pe ganduri.Am avut ocazii,am dominat jocul( cum era noormal),insa trebuie sa reusim sa inscriem si din actiune.Sa nu uitam ca bijuteria lui Alex a venit dintr-o lovitura libera “marca inregistrata” Del Piero.E inceput de sezon,mai sunt lucruri de pus la punct,important e ca nu luam asa usor goluri.

  3. kmikzz pe 5.8.2010 la 11:34 pm:

    Apararare e foarte bine pusa la punct.Pe asta se bazeaza…daca avem aparare excelelenta sa fie atenti sa nu primim gol putem sa marcam.Nu conteaza sa batem numai cu 1-0..Dar sa castigam Scudetto sau EL.De preferat ar fi Scudetto… Ca sunt ani buni decand nu l-am mai luat.Si daca avem aparare si nu primim gol,goluri putem sa dam. Forzza Juve ,Forzza Alex:X

  4. juventino1897adp pe 5.8.2010 la 11:52 pm:

    @kmikzz
    Eu zic ca de preferat ar fi sa luam toate trofeele puse in joc. De ce sa ne multimim cu putin?Daca ai sti sa definesti Juventus(si nu in limba latina care inseamna tinerete), poate ca ti-ai da seama de ce.

  5. SorinJuve pe 6.8.2010 la 12:18 am:

    usor baieti cu trofeele…ca mai avem de pus la punct echipa .. este una tarana, noua … un obiectiv real si de indeplinit ar fi locurile 1-2 in campionat …finala Euro League si eventual Copa Italia …eu cred ca se mai fac ceva transferuri din ambele sensuri

  6. ssvladutz pe 6.8.2010 la 12:20 am:

    Al 40-lea gol din lovitura libera comentat de Zuliani:
    http://www.youtube.com/watch?v=WlKJu4r0od8&playnext=1&videos=jLAzznwPuIg

  7. befi74 pe 6.8.2010 la 7:48 am:

    Sa fii nebun sa crezi ca Juve poate castiga vreun trofeu cu echipa asta. Oricat de optimist ai putea sa fii nu sunt sanse.

  8. Ionutz_acop pe 6.8.2010 la 9:31 am:

    Iar luam toate trofeele??? Haideti sa formam o echipa de fotbal mai intai si apoi vedem ce trofee luam… Oricum, s-a vazut clar ca avem nevoie de intariri, de 2-3 jucatori de clasa… Il asteptam cu nerabdare pe Krasic, dar si Bastos pe stanga ar fi o solutie ideala. Oricum, probabil si terenul si conditiile meteo au influentat partida cu irlandezii, dar Juve inca nu joaca un fotbal ucigator… Lanzafame lupta mult, dar e departe rau de Nedved…. Avem nevoie pe stanga de un Nedved, de un jucator de calibru…. Cred ca banii dati pe Martinez au fost aruncati in gol… Dar, sa-l vedem si pe el la treaba….

  9. drp pe 6.8.2010 la 10:33 am:

    Inainte sa luam trofee mai bine sa luam un fundas stanga, ca banda stanga a somat, si nu din cauza lui Lanzafame care mi se pare extrem de folositor. De ceglie este aceasi ca si anul trecut, faza defensiva sa zicem ca face bine, iar atacul pfff prost sau deloc. Iar un fundas central cred ca nu ar fi rau, ca in afara de chiello si bonucci mai avem pe legro, care stim cu toti…..,

  10. FLAVIUS pe 6.8.2010 la 10:46 am:

    Cuplul central de fundasi imi pare solid , dornic de lupta si foarte concentrat. Adevarat cuplu juventin de fundasi centrali.Una dintre marile placeri ale vietii pentru mine:) Dar sa-i vedem in meciuri oficiale solide cu adversari de rang inalt!Daca si atunci joaca la fel , atunci temelia este solida si putem construi si mai departe.Trofee?Mai intai sa jucam fotbal , sa ne aparam bine si vin si alea.Sa nu ne grabim!

  11. FLAVIUS pe 6.8.2010 la 10:50 am:

    Da, ai dreptate Drp , mai trebuie inca un fundas central de precizie si forta(se vorbea bine de Barzagli) si una bucata fundas stanga.Dar de valoare , nu incercari inutile!

  12. drp pe 6.8.2010 la 5:31 pm:

    este placut sa vezi ca sunt suporteri realistiiiiiiiii sper sa prindem champions si sa cumparam cate un jucator bun la fiecare mercatooo dar jucator sa fie

  13. dappppp pe 6.8.2010 la 5:33 pm:

    de ce fura id

Comenteaza articolul
atentiePentru a comenta acest articol trebuie sa fii logat ca fan al echipei Juventus. Daca te numeri printre fanii echipei Juventus si ai deja un cont activ, foloseste formularul de login alaturat.

Activarea contului se face prin e-mailul pe care il primesti dupa inregistrare. In functie de serviciul de posta electronica pe care il folosesti, acest e-mail poate intra in folderul spam.
Accesarea linkului din mailul primit dupa inregistrare este obligatorie pentru completarea cu succes a procesului.

Daca esti fan al echipei Juventus si nu ai inca un cont, INREGISTREAZA-TE acum!


Sondaj de opinie
Sondajul de opinie este disponibil doar fanilor inregistrati ai echipei Juventus. Inregistrarea este gratuita si este necesara pentru dezvoltarea comunitatii.