Avancronica meciului Lecce – Juventus

In primul meci oficial din 2012 Juventus se deplaseaza pe stadionul Via del Mare pentru partida de campionat contra celor de la Lecce

Lecce - Juventus, avancronica meciului

Meciul Lecce - Juventus va incepe la ora 16:00, in direct pe Digi Sport 3

Dupa obisnuita pauza de iarna campionatul se reia in cele din urma, iar Juventus, situata pe primul loc in clasament la egalitate cu AC Milan, se afla in fata unei periculoase confruntari denumita in italiana ca “testa-coda”, anume meciul dintre lider si echipa de pe ultimul loc al clasamentului, ocupat in acest moment de formatia din regiunea Puglia. In plus, o partida programata la reluarea campionatului, dupa o pauza lunga precum aceasta, devine cu atat mai imprevizibila: nimeni nu poate uita tragicul meci din sezonul trecut contra celor de la Parma, care a marcat inceputul sfarsitului pentru echipa lui Juventus antrenata de Gigi Del Neri. In aceasta an toata lumea se asteapta ca lucrurile sa decurga intr-un cu totul alt mod: formatia lui Antonio Conte a demonstrat, pana astazi, ca are o alta atitudine si mai ales ambitii mult mai mari fata de o echipa, cea a lui Del Neri, care evidentia primele probleme inca din noiembrie.

Lecce se afla pe ultimul loc si are mare nevoie de puncte daca doreste sa ramana cu sanse de a-si indeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare, care in acest moment pare deja dificil de realizat, deoarece diferenta fata de locul 17, ocupat pana ieri de Siena, este de sase puncte. Stadionul “Via del Mare” ramane totusi un teren dificil, un lucru cunoscut de Milan, care chiar impotriva formatiei giallorossa a fost aproape de a suferi o infrangere surprinzatoare. Aflati in dezavantaj de trei goluri la finalul primei reprize, oamenii lui Allegri au reusit sa egaleze in partea secunda si sa castige pe final gratie golului Yepes. O situatie care caracterizeaza aproape perfect pe Lecce, aflata pe atunci sub comanda lui Di Francesco, capabila sa inscrie cu usurinta mai ales pe teren propriu, dar mereu fara capacitatea de a gestiona rezultatul.

Pentru Conte va fi un meci special, impotriva clubului la care s-a format ca fotbalist si a orasului unde este nascut. Actualul tehnician bianconero a debutat in Serie A ca jucator al lui Lecce, inainte de a ajunge la Juventus. Un raport cu suporterii care insa s-a deteriorat odata cu o partida Juventus – Lecce din prima etapa a campionatului 1997-98. In minutul 93, la scorul de 1-0 pentru bianconeri, gratie unui gol marcat de Pippo Inzaghi, Antonio a majorat avantajul printr-o lovitura de cap in urma unui corner executat de Zidane, iar manifestarile de bucurie ale lui Conte, care venea dupa o grava accidentare, nu au fost uitate de fanii gazdelor. Un raport care s-a intrerupt apoi definitiv dupa ceea ce a fost considerata o adevarata “tradare” din partea lui Antonio, care a acceptat sa antreneze principala rivala a lui Lecce, Bari. Un motiv de interes in plus pentru mister de a-si dori victoria in fata unui public care ii va fi mai ostil decat pe oricare alt stadion.

Odata insirate majoritatea posibilelor variabile negative, trebuie evitata in mod special una: cea de la Lecce este o partida care, daca va fi subestimata (dupa cum a facut Milan in prima repriza), poate deveni mai dificila si complicata decat este anticipat. Exista o diferenta tehnica mult prea mare intre cele doua echipe, iar daca Juventus doreste sa obtina ceva important in acest sezon, cel din aceasta dupa amiaza este genul de meci care trebuie obligatoriu castigat. Sub aceste perspective tehnicianul bianconero are de rezolvat o singura enigma in ceea ce priveste alcatuirea de start pentru confruntarea de pe stadionul Via del Mare. Singurul dubiu este in atac, acolo unde Alessandro Matri si Fabio Quagliarella concureaza pentru un loc de titular, intr-un trident ofensiv din care vor face parte Simone Pepe si Mirko Vucinic, refacut complet in urma accidentarii din decembrie. Se amana cu cel putin o saptamana debutul noului atacant al lui Juventus, Marco Borriello, indisponibil din cauza unei probleme musculare. In lotul lui Lecce figureaza doi dintre tinerii crescuti la centrul de juniori al lui Juventus: Manuel Giandonato si Cristian Pasquato, insa doar cel din urma are posibilitatea de a fi prezent pe teren, Giandonato fiind accidentat la genunchi, problema medicala pentru rezolvarea careia va fi nevoie de o interventie chirurgicala.

Echipele probabile:

Lecce: Benassi; Oddo, Carrozzieri, Tomovic; Cuadrado, Giacomazzi, Obodo, Bertolacci, Brivio; Muriel, Di Michele
Rezerve: Petrachi, Esposito, Mesbah, Strasser, Olivera, Pasquato, Corvia
Antrenor: Cosmi
Indisponibili: Giandonato, Falcone, Carrozzieri

JUVENTUS: Buffon; Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Chiellini; Vidal, Pirlo, Marchisio; Pepe, Matri, Vucinic
Rezerve: Storari, De Ceglie, Pazienza, Estigarribia, Giaccherini, Del Piero, Quagliarella
Antrenor: Conte
Indisponibili: Borriello

Meciul Lecce – Juventus va incepe la ora 16:00 si va fi transmis in direct pe Digi Sport 3. De asemenea va putea fi urmarit online, pe site-ul myjuventus.net

Articol scris de pinturicchio
Jan 8th, 2012
Daca ti-a placut acest articol, fa-l cunoscut prietenilor tai:
Urmatorul meci
Coppa Italia
20.05.2012
21:30 (Romania)
Ultimul meci
AtalantaAtalanta
3
1
Serie A
13.05.2012
16:00 (Romania)