Manchester United a avut anul acesta 5 nominalizati pentru premiul de jucatorul anului 2008 in Premier League. Al 6-lea nominalizat a fost Steven Gerrard, de la Liverpool, dar tot un Diavol Rosu a castigat prestigiosul trofeu.
Ryan Giggs este al saptelea jucator din istoria lui United care castiga acest trofeu, devansandu-l pe Cristiano Ronaldo, care a castigat trofeul in ultimii doi ani. Galezul a castigat in trecut premiul pentru cel mai bun tanar jucator si este incantat de noua sa “cucerire”, chiar daca aceasta a venit abia la varsta de 35 de ani.
“Am castigat multe trofee la viata mea, iar in trecut am castigat si premiul pentru cel mai bun tanar jucator din Premier League de doua ori in cadrul unor gale asemanatoare. Acest premiu este insa mult mai important si ma simt onorat sa-l primesc” a spus Giggs, care a recunoscut si aportul lui Sir Alex Ferguson la aceasta reusita, vorbind despre modul in care acesta i-a influentat cariera.
“Sir Ferguson a avut un aport urias la dezvoltarea mea. Prima data l-am intalnit cand aveam 13 ani si cred ca nimeni nu ma cunoaste mai bine ca el. Nici eu si nici alti fosti sau actuali jucatori ai lui United nu cred ca am fi ajuns aici fara el.”
Iata lista jucatorilor lui United care au mai castigat acest trofeu de-a lungul timpului :
1988/89 – Mark Hughes
1990/91 – Mark Hughes
1991/92 – Gary Pallister
1993/94 – Eric Cantona
2000/01 – Teddy Sheringham
2001/02 – Ruud van Nistelrooy
2006/07 – Cristiano Ronaldo
2007/08 – Cristiano Ronaldo
2008/09 – Ryan Giggs

Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii logat ca fan al echipei Manchester United. Daca te numeri printre fanii acestei echipe si ai deja un cont activ, foloseste formularul de login de mai jos.