Robin van Persie doreste sa plece de pe Emirates, dupa ce Arsenal a avut un sezon 2008/2009 dezamagitor, terminand pe locul 4 in campionat si pierzand semifinala de FA Cup, jucata in compania rivalilor locali de la Chelsea. Din aceste motive, olandezul nu doreste sa-si mai prelungeasca intelegerea cu Tunarii, care expira vara viitoare.
Potrivit celor de la The Sun, Van Persie este unul dintre jucatorii preferati ai lui Sir Alex Ferguson, care va incerca vara aceasta sa il aduca pe atacantul in varsta de 25 de ani pe Old Trafford, iar ultimele declaratii ale jucatorului incurazeaza aceasta ipoteza.
Desi Arsenal i-a oferit o prelungire a contractului pe inca 4 sezoane cu un salar de 80.000 £ pe saptamana, Van Persie a recunoscut ca are ezitari, dorind sa mai urce o treapta in cariera sa.
“Din punct de vedere financiar oferta este buna, dar nu e numai asta. Este vorba despre ambitia mea de a juca la o echipa capabila sa castige trofee. In ultimii 4 ani, am castigat doar o data FA Cup, iar asta este cam putin. Vreau mai mult“, a declarat Van Persie.
Jose Mourinho s-a interesat si el de situatia olandezului, care l-ar putea inlocui pe Zlatan Ibrahimovic la Inter, daca suedezul va alege pana la urma sa plece in aceasta vara.

Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii logat ca fan al echipei Manchester United. Daca te numeri printre fanii acestei echipe si ai deja un cont activ, foloseste formularul de login de mai jos.
p.aby, finala F.A. Cup a fost intre Chelsea si Everton deci Arsenal nu avea cum sa o piarda, poate doar calificarea. Probabil ai vrut sa zici semifinala
Van Persie e un atacant de mare clasa cu un stil exceptional si mi-as dori sa-l vad pe Old Trafford; din punctul meu de vedere are cam toate calitatile necesare unui atacant: e tanar, nu iarta nimic si… e olandez
(stim bine ca au o reputatie buna si United s-a bucurat de compania multor olandezi in istoria clubului: Van Nistelrooy, van der Saar). Cu toate acestea cred ca va atrage si mai mult antipatia fanilor londonezi pentru ca e unul din jucatorii lor de baza si are mare succes in tribune.
sa vina …..nam nimic impotriva…..ptr mine este 1 jucator neutru…nu zic k nu este bun si asa mai departe…..doar k ptr mine este 1 jucator neutru …..cand a dat gol sau o executie frumoasa lam laudat dar niciodata nam vb k ar fi 1 atacant de talia lui eto’o villa…..sa vina chiar e f bun robie
….Glori Man United
@ R@zv@n : Mersi, am modificat
Eram cam somnoros cand am scris articolul
bun fotbalist dar eu personal nu il vad peste tevez…ca atacant…
van persie coboara putin in banda ..
dar eu am citit ca aveti interes mare ptr benzema……….
http://www.lequipe.fr/Football/20090621_085131_mu-se-tourne-vers-benzema.html
Ooo motane, imi face o deosebita placere sa te am aici pe site
Intr-adevar, Benzema reprezinta principalul obiectiv al lui United vara aceasta, dar cum este foarte probabila si o plecare a lui Berbatov, Ferguson este nevoit sa se orienteze spre mai multi atacanti si l-ar dori pe Van Persie datorita faptului ca olandezul are deja o experienta suficient de mare in Premier League.
Sper sa te citesc mai des
e bun van persie, dar cum a-ti zis si voi mai bn benzema sau alt atacant, dak pleaca si berbatov si tevez, aveti nevoie urgenta d 2 atacanti
daca vreti un atacant de careu vi-l propun pe llorente de la atletic…
il luati ieftin si este marfa de atacant ..dar vorbeste cu ferguson vreau si eu…1 mil atit pe care sa-i donez la cumpararea lui villa la noi………
greseala mi se pare plecarea lui tevez care este peste van persie…….
Van Persie daca va pleca de la Arsenal cel mai probabil va merge in italia in nici un caz la man utd. Dar eu sper sa-si prelungeasca contractul cu Arsenal si sa nu faca vreo prostie de care ar putea regreta.
Intr-adevar, era mai bine ca Tevez sa ramana, dar nu e vina clubului. United a indeplinit toate conditiile cerute de reprezentantii lui Tevez, ca pana la urma acesta sa refuze. Eu cred ca el nu a avut nicio clipa intentia sa ramana si a vrut doar sa-i joace pe degete pe cei de la United.
Oricum daca vin si Benzema si Van Persie, o sa acoperim cu brio absenta lui. Mai ramane problema lui Berbatov, care m-a dezamagit sezonul asta. Berbatov este cam genul lui Anelka : genul acela de jucator indolent si care este dispus sa stea si rezerva atata timp cat incaseaza salarul.
eu zic k lui berbatov mia trebuie lasat 1 an de zile parerea mea…..e 1 geniu parerea mea…..dar cum am spus las vrea plecat pe berbatov in locul lui Tevez
…..mai este pana la sf transferurilor…..asteas nimik toata….GLory Man United
Benzema mai bun decat Tevez iar Van Persie mai bun decat Berbatov. Ar fi 2 transferuri foarte bune pt voi.
Benzema este un atacant “mare dar inca mic”. Nu are experienta lui Tevez sau a lui Van Persie deci din punctul meu de vedere este anormal sa spui ca e peste oricare din ei. Cred ca Benzema Karim ar fi o afacere buna dar daca Ferguson are sansa de al lua pe Villa, VP sau orice alt atacant care are o anumita experienta nu ar trebui sa ezite.
Cred ca cel mai bun atacant al momentului este Torres Fernando insa ar fi un transfer imposibil de realizat desi se afla pe lista de ‘Arrivals” al clubului dupa cum putem vedea pe manutd.com
Chestia cu Torres ar fi chiar imposibila. In toata istoria fotbalului, intre United si Liverpool s-au realizat doar 9 transferuri, ultimul fiind realizat tocmai in 1964 cand niciunul dintre cluburi nu reprezentau ce reprezinta acum, deci nici rivalitatea nu era la fel de mare.
Chestia cu rivalitatea mi se pare o prostie totala. Eu personal nu le port pica celor de la Liverpool, ba chiar imi plac si ii respect mai ales ca au niste jucatori de invidiat. Probabil rivalitatea este asa mare datorita faptului ca ambele echipe sunt de provincie, nu stiu.
Crede-ma …in Anglia, poa sa te cheme Steven Gerrard si sa fi unul dintre cei mai iubiti jucatori ai nationalei – daca te-ai transferat de la Liverpool la United, prima data cand te duci la restaurant in Manchester, s-ar putea sa primesti o ranga in cap.
Rivalitatea se datoreaza intr-o mare masura si faptului ca cele doua au acelasi numar de titluri in Anglia. Defapt Liverpool nu a castigat niciodata Premier League. Ei au castigat campionatul in vechile formate, cand nu erau atatea echipe valoroase in Anglia. Deci din punctul asta de vedere, United mi se pare superioara. Liverpool are insa un plus in Champions League.
Cu siguranta. Din cate stiam eu fanii lui United (aia de la mama lor din Manchester) sunt cei mai dezaxati din toata Europa dar cred ca recent le-au luat fata prietenii de la Partizan Belgrad
)
dak e sa vb d suporteri fanataci p turci, sarbi si greci nu-i intrece nimeni, apai sa nu mai zic d aia din argentina
parerea mea este k …..este bun van persi…..si villa ar fi ceva extraordinar….dar parerea mea este k mia degraba BENZEMA decat villa…..e tanar are experientza UCL mai putin campionatul din anglia….dar nui trebuie mai mult de 1 an sa se acomodeze…..in schimb ii vreau pe david silva,young si de ce nu agbonlahor pe dreapta…..stiu k voi spune-ti k el este atacant…..va spun eu k cel mai bun randament il are in banda dreapta……in toate meciurile vizionate asupra lui aston villa….1 meci nam vazut k ashley young sa fak schimb de locuri,rotatie in timpul meciului….postul lui Young este pe partea stanga…..iar multa lume si multi au recunoscut k agbonlahor cel mai bun randament il are in tusa dreapta…..nu doar in dreapta si in stanga…..si in natinala angliei young numai pe stanga a jucat…..de aceea am tot spus k e f bun si agbonlahor pe partea dreapta si bineinteles sa il ia pe douglas costa sau alexis sanchez…..eu il prefer pe douglas costa
…..noi vb k ne place sa vb si sa dezbatem …..ptr k asa fac fanii in general….dar mai e mult pana departe
….GLory Man United
@ BoDauU : O fi Agbonlahor bun pe partea dreapta, dar el nu are capabilitatrea de a furniza centrari, deci nu este genul de jucator de care noi avem nevoie la mijloc dupa plecarea lui CR7. Da, ca atacant mi-ar place sa vina, dar noua acum in primul rand ne trebuie un om care sa dea pase decisive si unul sau chiar 2 atacanti – Benzema si mi-ar placea si acest Agbonlahor, dar nu cred ca va veni.
Acum urmeaza sa vedem cum se va finaliza transferul lui Benzema.
ai dreptate ….mai e mult pana de parte
….GLory Man United