Dupa ce a pus stiloul pe hartie pentru a semna o intelegere de 2 ani cu United, Michael Owen si-a facut timp sa acorde un scurt interviu pentru MUTV.
Cum te simti acum ca ai semnat pentru Manchester United ?
Ma simt grozav. Nu mi-am imaginat acest lucru nici in cele mai nebunesti vise ale mele, dar apoi am primit un telefon de la Sir Alex si mi-a cerut sa vin sa ne intalnim, iar lucrurile s-au desfasurat foarte repede de atunci. A fost un soc, dar sunt evident foarte fericit.
Nu este nevoie de foarte multa munca pentru a convinge un jucator sa vina la un club ca United, dar ce ti-a spus Sir Alex Ferguson ?
Am discutat doar despre fotbal si despre motivele pentru care ar trebui sau nu sa semnez cu United. Din fericire au fost mai multe morive pentru care sa semnez decat motive pentru care sa nu semnez. Asa ca am discutat despre fotbal, in timp ce David Gill si agentul meu au discutat restul formalitatilor. Din punctul meu de vedere, am vrut sa discutam doar despre partea sportiva. Apoi mi s-au aratat documentele si am fost bucuros sa semnez.
Presupun ca la sfarsitul sezonului trecut nu te gandeai ca vei juca pentru Manchester United incepand cu acest sezon ?
Nu, dar am mai venit aici si in trecut. Am venit aici de cateva ori cand eram copil si am jucat intr-un turneu pentru Man United. Il cunosteam pe Brian Kidd destul de bine, l-am cunoscut si pe manager, iar in ultimii ani, vorbind cu alti jucatori sau cu alti oameni, am avut o idee cum ca antrenorul inca vede ceva in mine. Asa ca am ramas cu speranta ca va veni si imi va cere sa joc pentru el intr-o buna zi. Probabil am avut o perioada mai proasta la Newcastle, dar inainte de asta, cariera mea era una impresionanta si sunt sigur ca un club de top ca acesta imi poate relansa cariera. Sper ca voi reusi sa marchez cateva goluri si sa ajut echipa in drumul spre succes.
Fanii vor fi disperati sa afle cum stai cu forma fizica, pentru ca ai fost bantuit de accidentari in ultimii ani …
Mi-ar place sa cred ca toata lumea a fost destul de surprinsa de cat de bune au fost rezultatele testelor medicale. Stiam ca voi trece de aceste teste. Conditia mea fizica este buna. Multe sunt inventii si probabil multe vor mai fi inventate pe seama acestui subiect in urmatoarele luni sau chiar ani, dar cu siguranta nu ma simt predispus la accidentari. Am suferit multe accidentari cat am fost la Newcastle, dar pot da acum multe de exemple de jucatori, multi chiar de aici, care au avut aceleasi probleme ca si mine. Am 29 de ani, am jucat peste 500 de meciuri la cel mai inalt nivel, deci nu e ca si cum as fi stat non-stop pe masa de tratament. Dar intentionez sa imi intaresc rezistenta la accidentari. Stiu ca staff-ul medical de aici este unul foarte bun si sper ca voi lucra bine cu ei si voi fi apt de joc pentru fiecare meci.
Il cunosti pe Wayne Rooney din nationala Angliei, dar cum crezi ca vei colabora alaturi de el si de Dimitar Berbatov ?
Da, il cunosct, ca pe multi dintre jucatorii de aici si sunt foarte entuziasmat de acest lucru. Este un moment important pentru mine. Primesti un telefon cum ca cei de la United vor sa semnezi pentru ei, apoi semnezi si totul se intampla atat de rapid. Imediat dupa ce semnezi, te gandesti ca vei juca fotbal alaturi de acesti jucatori. United are numai jucatori fantastici si de aceea au castigat deja atat de multe in carierele lor. Sper doar ca ma voi acomoda, ca voi reusi sa inscriu goluri si voi ajuta clubul sa obtina si mai multe succese.
Ce speri sa acumulezi aici, Michael ?
E abia prima mea zi aici, dar cand te gandesti la United, te gandesti automat la a castiga trofee, la stadion si la fani. Tocmai am semnat in urma cu aproximativ 10 minute, asa ca voi conduce spre casa acum si nu cred ca voi dormi in noaptea aceasta, gandindu-ma la toti jucatorii de top alaturi de care voi juca, la manager, la atmosfera de pe Old Trafford si la tot ce tine de United. Asa ca sunt multe lucruri care ma entuziasmeaza si la care voi gandi.
Ai jucat pe Old Trafford de multe ori inainte, dar cum crezi ca va fi acum cand fanii vor fi de aceasta data de partea ta ?
Va fi minunat, dar nu sunt naiv, stiu ca vor fi cativa oameni care vor contesta venirea mea aici. Dar acest lucru dispare odata cu trecerea timpului si astept cu nerabdare inceputul perioadei de pregatire pentru ca vreau sa vorbesc pe teren. Aceasta perioada te pregateste practic pentru restul sezonului si vreau sa incep sezonul in forta, pentru ca asta ma va ajuta sa ma acomodez cu noua mea cariera si viata.

Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii logat ca fan al echipei Manchester United. Daca te numeri printre fanii acestei echipe si ai deja un cont activ, foloseste formularul de login de mai jos.
poi si pana la urma ce stiti mai vine cineva la Mancester??ma refer la vedete sau cel putin un jucator f bun:) dak stiti scr si mie plz:X
“Nu mi-am imaginat acest lucru nici in cele mai nebunesti vise ale mele” cred k se refera la faptul k el a jucat la liverpool
a fost owen un atacnt extraordinar
sper k acum dupa ce a venit la united sa isi dea drumul din nou la joc……
))
@aby
ce zici il vor fluiera fanii?eu spun k nu……de fapt sigur nu,k acolo e anglia nu e romania
Sunt si acolo minti inguste, dar nu cred ca va avea astfel de probleme. Cred ca daca ar inscrie intr-unul dintre meciurile contra lui Liverpool i-ar cuceri pe toti
anelka,deocamdata nu se stie ci se vehiculeaza in atac vom lua unul din:aguero,ibrahimovic,rossi,luis fabiano. eu sper sa vina aguero.ferguson isi doreste inca un atacant deoarece a si anuntat doar e placerea lui sa-i cumpere.se mai vehiculeaza:silva,moutinho,a.young,etc………..
in continuare eu raman sceptic in privinta acestui transfer, io sper sa ma insel, dar personal nu cred k va rupe gura targului
Pentru mine a fost un soc acest transfer al sau la United, dar consider ca daca are putin noroc sa nu se accidenteze atat de des poate sa aiba succes pe Old Trafford. Intotdeauna mi-a placut de el, este un atacant cu un deosebit simt al portii, un mare golgetter…poate ca aceasta mutare va fi acel sut in fund de care are nevoie sa-si revina
n vreau s fiu pesimista, da sal dai p CR7, s sal aduci p owen????am krezut k e o gluma l inceput.mias dori s fie o surpriza, s sa fak numai lucruri bune l united, da n il vad prea in forma.intradevar a fost un jukator f bun, da nu mai are 20 d ani, ka sa vina aici s sa se formeze.am un respekt enorm pt SAF, da aici n sunt de akord q el. kr vrea s vb, s intre p pinkky_girl67
@oana
a venit doar owen si valencia deocamdata……dar sunt multe zvonuri…..
Ashley Young … Eto’o … Villa … Aguero … Ribery …………….
sper sa ajunga cel putin 2 la noi….;)
Multumesc Ronaldo ptr informatie de ei stiam si eu dar vruiam sa stiu dak exista ceva concret sper sa vina eto`o sau aguero la noi :X
@aby , sau intr.un meci contra Realului ..