Prima pagina din cotidianele spaniole care ataca subiectul ”El Clasico”
„Nebun e cel care nu citeşte niciodată ziarele, dar mai nebun e cel care crede ce citeşte doar pentru că-i scris în ziar.“ — August von Schlözer, istoric şi ziarist german care a trăit la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Considerată cea de-a patra putere în stat în ţările democrate, presa a avut şi are o mare influenţă asupra oamenilor. În baza celor citite în ziare, mulţi oameni îşi formează o opinie. Dieter Offenhäusser, de la Comisia Germană UNESCO, a spus că “Ziarele pe care le citim zi de zi , ne influenţează atitudinea, conduita, ba chiar valorile morale fundamentale“.Mulţi oameni de afaceri, oameni de ştiinţă, staruri din lumea divertismentelor şi politicieni au avut de suferit în urma unor scandaluri date publicităţii de ziare. În celebrul scandal Watergate de la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, jurnalismul de investigare a declanşat o serie de evenimente în urma cărora preşedintele american Richard Nixon a fost nevoit să demisioneze din funcţie. În urma dezvăluirilor cotidianului Marca despre fraudarea alegerilor, preşedintele lui Real Madrid, Ramon Calderon e nevoit să renunţe la funcţie. Într-adevăr, spre bine sau spre rău, presa are o mare putere, care nu poate fi ignorată. Cât de credibile sunt însă informaţiile din ziare? Cum decidem dacă luăm de bună o informaţie din ziar, sau o lăsăm la stadiul de zvon?
Munca ziariştilor nu e una uşoară. De pildă, agenţiile de presă asaltează ziarele germane cu aproximativ 2 000 de ştiri pe zi. Redactorii ziarelor sunt copleşiţi de mulţimea ştirilor venite de la reporteri, corespondenţi, emisiuni de ştiri şi din alte surse. „Problema constă mai mult în selectarea lor dintr-o avalanşă nesfârşită de ştiri“, declară redactorii ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. Pe de altă parte, toţi facem greşeli, chiar şi cei mai cinstiţi şi mai talentaţi profesionişti. „În cei trei ani de când verific informaţiile în calitate de colaborator extern la un ziar, n-am găsit un articol fără greşeală, indiferent că era vorba de cinci pagini sau doar de două paragrafe“, a scris Ariel Hart în paginile revistei Columbia Journalism Review. Ea menţionează unele exemple precum „un an trecut incorect, date care nu mai sunt de actualitate, cuvinte scrise greşit, informaţii larg vehiculate provenite din surse de mâna a doua, dar care sunt false“. În lumea în care trăim, în care a-i fraieri pe alţii e considerat o calitate sau cel puţin o distracţie, presa are de-a face şi cu farse. Vă amintiţi episodul cu emisiunea de analiză fotbalistică în care se primeşte un SMS de pe telefonul unui apropiat de-al lui Mourinho, prin care se anunţă în premieră ca acesta pleacă de la Madrid? Tipul nu mai folosea cartela respectivă de mult, numărul era al unui puşti care a vrut să facă o glumă. Asta e doar o joacă pe lângă ce s-a întâmplat în State. În 1999, un bărbat pus pe glume a răspândit o ştire falsă despre deschiderea unui „parc de distracţii în chip de cimitir“. El a venit în sprijinul acestei informaţii cu un site atrăgător, aparţinând unei companii pe care o născocise, şi cu un număr de telefon pentru interviuri, la care chiar farsorul răspundea dându-se purtătorul de cuvânt al companiei. Agenţia de presă Associated Press nu a descoperit că era o farsă, iar această ştire a apărut în multe cotidiene din Statele Unite. Se zice că secretul unei farse reuşite este „o poveste provocatoare, însoţită de o grafică trăsnet, ieşită cu totul din comun, dar plauzibilă“. Apoi, „jurnaliştii lucrează, de obicei, într-un ritm trepidant“, explică un redactor din Polonia. „Între ziare există concurenţă. Fiecare ziar vrea să fie primul care publică ştirea. Din acest motiv, mulţi dintre noi nu reuşim să scriem un articol bine documentat, deşi ne dorim mult s-o facem.“
Ce putem zice de imparţialitatea, obiectivitatea şi libertatea presei? Lucrarea Freedom of the Press 2003 — A Global Survey of Media Independence preciza că din 193 de state 115 fie nu garantează deloc libertatea presei, fie o garantează doar parţial. Totuşi, chiar şi în ţările care ocrotesc libertatea presei poate avea loc o manipulare subtilă a ştirilor. Se întâmplă ca unii ziarişti să nu primească informaţii importante. În schimb, cei care se conformează unui anumit mod de gândire primesc interviuri în exclusivitate şi sunt invitaţi să-i însoţească pe politicieni în călătoriile lor. Şi profiturile obţinute din publicitate pot avea o influenţă asupra ştirilor. „Compania care plăteşte pentru anumite reclame poate să ameninţe ziarul că-şi va retrage reclamele ce-i aduc profituri dacă se dă publicităţii vreo ştire negativă despre ea“, spunea o ziaristă poloneză. Iar un redactor-şef adjunct de la un ziar japonez declara: „Să ştiţi că e foarte greu să scrii un articol obiectiv“.În Franţa şi în Marea Britanie s-a efectuat un sondaj în rândul câtorva mii de persoane, cărora li s-a cerut să spună câtă încredere au în 13 instituţii din ţara lor. Pe ultimul loc s-a aflat presa, după politică şi companiile comerciale. În Statele Unite, majoritatea cititorilor încă declară că au încredere în ce scrie în ziare. Totuşi, sondajele efectuate de Pew Research Center arată că numărul celor care consideră credibile informaţiile din ziare a scăzut. Aşa cum a spus Arthur Ponsonby, om de stat englez din secolul al XX-lea: „Când se declară război, Adevărul e prima victimă“. Atunci, având în vedere divergenţa de opinii dintre Cataluña şi Madrid, m-aş putea îndrepta spre presa catalană pentru a citi ceva obiectiv despre Real Madrid, sau invers, despre Barcelona?
Pe de altă parte, a nu acorda deloc atenţie presei, înseamnă a trăi în ignoranţă, acum când foaia tipărită, audio-vizualul sau cyber-spaţiul sunt atât de accesibile. E nevoie deci de echilibru. Unul din oamenii înţelepţi ai antichităţii a spus că :”omul simplu crede orice cuvânt, dar cel inteligent se gândeşte la paşii lui”. Cine citeşte un ziar îşi poate pune întrebări de genul: Ce pregătire are autorul articolului? Ce prejudecăţi are? Sunt prezentate în articol fapte sută la sută adevărate, care pot fi verificate şi de alţii? Cine ar putea fi interesat să denatureze adevărul? Cu înţelepciune, cititorul poate consulta diverse surse ca să verifice informaţiile.
În final, vă propun spre meditare cuvintele filozofului olandez Spinoza: „Am încercat să nu râd de acţiunile oamenilor, să nu plâng din cauza lor, să nu le urăsc, ci să le înţeleg“.
Articol semnat Gabriel Petre
