Ar putea parea o gluma, dar nu este: Leo Messi este asteptat pe Santiago Bernabeu daca Juan Villalonga va deveni noul presedinte al clubului Real Madrid.
Fan recunoscut al fostului presedinte Florentino Perez, Villalonga si-a propus sa continue munca acestuia si sa puna bazele unei noi ere galactice la Madrid, aducand pe Bernabeu cele mai importante nume din fotbalul actual. Printre nominalizatii fostului presedinte al consiliului de administratie al companiei iberice de telecomunicatii Telefonica se numara si superstarul Barcelonei, Leo Messi.
„Modelul lui Florentino [Perez] trebuie copiat. Jucatori ca Messi, Cristiano Ronaldo si Kaka trebuie sa joace pentru Real Madrid. Trebuie sa cumparam jucatori talentati cat timp sunt inca tineri. Planul este sa punem laolalta jucatori din propria pepiniera si staruri de clasa mondiala, lucru ce ar reprezenta combinatia perfecta”, a declarat Villalonga, dezvaluind ca Zinedine Zidane ar urma sa se ocupe de academia de fotbal a clubului madrilen.
Florentino Perez (modelul pe care Villalonga doreste sa il urmeze) si-a inceput mandatul de presedinte al lui Real Madrid in anul 2000 prin cumpararea lui Luis Figo de la FC Barcelona contra sumei de 65 de milioane de euro. Aceasta mutare a provocat multa manie in randul suporterilor blaugrana care nu l-au iertat niciodata pe portughez pentru „tradarea” de a semna cu rivala de moarte. Zinedine Zidane (2001), Ronaldo (2002), David Beckham (2003), Michael Owen (2004) si Robinho (2005) au completat echipa „galactica” ce a castigat Liga Campionilor in sezonul 2001-2002, Supercupa Europei (2002), Cupa Intercontinentala (2002), doua titluri de campioana a Spaniei (2000-2001 si 2002-2003) si doua supercupe ale Spaniei (2001, 2003).
Juan Villalonga a fost aproape de a prelua in aceasta vara echipa CF Valencia, moment in care a facut cunoscut faptul ca una din principalele sale tinte pe piata transferurilor ar fi un alt jucator al Barçei, mijlocasul Xavi Hernandez. Dupa o perioada de incertitudine ce a durat cateva saptamani, actionarul majoritar Juan Soler a decis sa ii cedeze actiunile lui Vicente Soriano (actualul presedinte al clubului), iar Villalonga a iesit din scena pe usa din dos.
5 comentarii
messi la real? ma faci sa razi pai messi nu va pleca niciodata de la barcelona am vazut pe situl barcelonei ca el a declarat ca va pleca de la barcelona numai daca va fi dat afara
si de unde stii ca nu il da afara peste 2-3 ani???
cum sa-l dea afara pe Messi ?! la cate a facut pt barcelona nici mort nu renunta la el.
Pleaca messi de la Barcelona? SI daca da, desi ma indoiesc, au albii 245 de milioane de euro sau cat o fi suma cu tot cu tva? Si se indura sa dea banii astia pentru un singur jucator? ma indoiesc.
Messi e pre tanar sa fie dat afara peste 2-3 ani. Daca va fi dat afara cu siguranta nu va mai juca nimic. La Barca ca si la alte cluburi mari nu e loc de sentimentalisme. Joaca sta, nu pleaca.