PSG a avut un început dificil de meci în care a scăpat cu bine în trei rânduri la ocaziile celor de la Arsenal, însă a echilibrat meciul după primul sfert de oră și apoi a trecut la conducere, reușind în cele din urmă să câștige și manșa retur, scor 2-1, după ce se impusese în urmă cu opt zile la Londra cu 1-0. Dubla victorie îi trimite pe parizieni pentru a doua oară în finala Champions League, cu speranța de a reuși să triumfe în premieră în principala competiție europeană la Munchen, acolo unde Nottingham Forest în 1979, Olympique Marseille în 1993, Borussia Dortmund în 1997 și Chelsea în 2012 au câștigat de asemenea pentru prima dată trofeul suprem în fotbalul de club.
Învinsă pe merit în prima manșă, Arsenal a mers la Paris cu atitudinea potrivită și și-a luat tare adversarul încă de la primele secvențe ale meciului. Declan Rice cu o lovitură de cap puțin pe lângă poartă și apoi Gabriel Martinelli și Martin Odegaard cu execuții bune, parate cu intervenții pe măsură de Donarumma, au semnat marile ocazii ale primelor zece minute ce au dat de înțeles că Tunarii pot întoarce rezultatul. Forcingul londonezilor s-a încheiat însă acolo, PSG a intrat în meci printr-o bară a lui Khvicha Kvaratskhelia, iar la scurt timp a venit și golul, marcat cu o superbă execuție de pe linia careului mare de Fabian Ruiz după ce trecuse în mod elegant mingea de Martinelli la o fază fixă.
O fază rar văzută s-a produs în repriza secundă, când publicul de pe Parc des Princes și jucătorii din teren au crezut că centralul partidei merge la marginea terenului pentru a urmări pe video o fază ce s-ar fi putut finaliza cu un penalty acordat lui Arsenal. În realitate faza urmărită a fost o minge atinsă cu mâna de Timber în propria suprafață de pedeapsă iar penalty-ul acordat a fost în favoarea lui PSG, însă David Raya a stat nemișcat până în ultima clipă pe linia porții și a ghicit colțul ales de Vitinha, provocând prima ratare a acestuia de la punctul cu var în întreaga carieră.
Imediat după această șansă irosită Ousmane Dembélé a fost trimis pe teren, iar impactul a fost aproape instantaneu, internaționalul francez așezând mingea pentru șutului lui Achraf Hakimi pentru golul doi al parizienilor și 3-0 la general. Pentru Dembélé a fost al patrulea assist în actuala ediție de Champions League, iar împreună cu cele 8 goluri marcate a ajuns astfel la un total de 12 faze de gol în care a fost direct implicat, stabilind un nou record un cadrul clubului.
Fără a face un jos strălucit, Arsenal a marcat după doar trei minute prin Bukayo Saka golul revenirii, iar la 2-1 vedeta londonezilor a avut o ocazie monumentală de a restabili egalitatea la o fază la care s-a trezit cu mingea în fața porții goale după ce Donnarumma fusese depășit, însă reluarea imprecisă a făcut ca balonul să treacă peste poartă și acolo au culminat speranțele echipei lui Mikel Arteta de a întoarce soarta calificării în ciuda unui scor xG de 3.14, cel mai mare reușit de orice echipă împotriva lui PSG în actualul sezon european.
