Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    FootballClub.ro
    Subscribe
    FootballClub.ro
    Home»Articole»Clauze care produc pierderi financiare la FC Barcelona din cauza întârzierii redeschiderii Camp Nou
    Articole

    Clauze care produc pierderi financiare la FC Barcelona din cauza întârzierii redeschiderii Camp Nou

    David PetreBy David Petreseptembrie 10, 2025Niciun comentariu3 Mins Read
    Share Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Telegram Email Copy Link
    Follow Us
    Google News Flipboard
    Lucrări la arena Camp Nou din Barcelona
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    El Mundo Deportivo și El Periódico preiau ideile enunțate în cadrul emisiunii „Què t’hi jugues” de la Cadena SER de către jurnaliștii Sique Rodríguez și Adrià Soldevila și arată cum situația provocată de întârzierile succesive ale redeschiderii stadionului Camp Nou a devenit critică, din cauza unora dintre clauzele contractuale cu Goldman Sachs și Spotify care sunt pe punctul de intra în vigoare și care pot genera pierderi economice semnificative pentru club.

    Jurnaliștii explică faptul că împrumutul oferit de investitorii americani pentru modernizarea stadionului nu ridică probleme imediate, întrucât rambursarea efectivă va începe doar după ce arena va fi funcțională, în schimb plățile dobânzilor vor începe în curând: prima rată este programată în decembrie 2025 și se ridică la 44 de milioane de euro, iar în decembrie 2026 suma va urca la 94 de milioane.

    Un alt angajament stabilit impune ca până la 1 ianuarie 2026 să fie finalizate și operaționale toate lojele VIP. Acestea au fost cumpărate de compania Legends, parte a grupului Sixth Street, și urmează să fie amenajate între nivelul al doilea și al treilea al stadionului, însă construcția lor nici nu a început. Întârzierile atrag penalități care preocupă în mod serios conducerea, motiv pentru care clubul poartă discuții cu Goldman Sachs pentru modificarea acestei clauze.

    Riscul unor pierderi majore din contractul cu Spotify

    Și înțelegerea cu Spotify ridică mari îngrijorări. Conform contractului, Barcelona primește doar 5 milioane de euro anual în timpul lucrărilor, sumă ce ar trebui să crească la 20 de milioane când arena va deveni „operațională” și tocmai acest termen este cel care atrage atenția. În contract, prin „operațional” se înțelege că arena trebuie să ofere o capacitate de minimum 94.500 de locuri, iar Spotify să beneficieze de acces la 90% din spațiile de sponsorizare: bănci de rezerve, fațada, pasarele și până la 15 elemente distincte din interior, printre ele fiind și ecranele gigantice care nu vor fi disponibile decât după finalizarea acoperișului. Dacă aceste cerințe nu sunt respectate, plățile rămân la 5 milioane pe an, ceea ce ar însemna o pierdere de 15 milioane de euro pe sezon.

    În plus, Spotify are două termene în care are dreptul de a rezilia unilateral contractul: dacă stadionul nu este finalizat până în iulie 2028 sau, ulterior, la sfârșitul sezonului 2033-34, cu notificare prealabilă de un an.

    Contractul mai prevede și obligativitatea ca pe stadion să se organizeze cel puțin două concerte pe sezon, în zile de vineri sau sâmbătă. O altă clauză acordă Spotify dreptul de a revinde ulterior drepturile de denumire; în acest caz, compania își recuperează investiția, iar eventualele venituri suplimentare revin clubului.

    De menționat că aceste informații nu ar trebui luate ca literă de lege, deoarece nu o dată s-a întâmplat ca diverse clauze de acest gen divulgate de presă să fie infirmate ulterior ca fiind incomplete sau neadevărate.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    David Petre
    • Facebook

    Autor și analist sportiv, fondatorul FootballClub.ro, specializat în cronici și analize de fotbal din La Liga, Premier League și Bundesliga. Peste 1000 de articole scrise, începând cu anul 2007, despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern München, Borussia Dortmund sau PSG.

    Related Posts

    Newcastle – Chelsea 2-2. Dubla lui Woltemade, insuficientă pentru victoria gazdelor într-un meci cu controverse VAR

    decembrie 20, 2025

    Manchester United – Bournemouth 4-4. Amorim transformă Teatrul viselor într-un parc de distracții

    decembrie 16, 2025

    Alavés – Real Madrid 1-2. Moment de respiro pentru Xabi Alonso

    decembrie 15, 2025
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Facebook X (Twitter) Instagram
    © 2007-2026 FootballClub.ro.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.