Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    FootballClub.ro
    Subscribe
    FootballClub.ro
    Home»Articole»Tottenham 1-0 Villarreal. O gravă eroare a portarului debutant Luiz Junior decide meciul de la Londra
    Articole

    Tottenham 1-0 Villarreal. O gravă eroare a portarului debutant Luiz Junior decide meciul de la Londra

    Ștefan GondorBy Ștefan Gondorseptembrie 17, 2025Updated:septembrie 17, 2025Niciun comentariu2 Mins Read
    Share Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Telegram Email Copy Link
    Follow Us
    Google News Flipboard
    Eroarea lui Luiz Junior a decis meciul Tottenham - Villarreal 1-0
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    O gravă eroare a portarului debutant în cupele europene Luiz Junior chiar în startul meciului a condiționat restul înfruntării dintre Tottenham și Villarreal, în care cele două echipe au alternat perioadele de posesie dar una singură a fost obligată să se zbată în căutarea golului egalizator. Grație cadoului primit Tottenham a avut luxul de a gestiona meciul după bunul său plac, și cu un dram de șansă la două șuturi bune ale lui Pepe a început Champions League cu o victorie.

    Faza decisivă s-a produs după mai puțin de 200 de secunde de joc, la o centrare a lui Bergval care părea a fi pradă ușoară pentru portarul brazilian dar care s-a dovedit a fi otrăvită, pentru că atingerea nefericită a mingii a direcționat-o în propria poartă. Pentru Luiz Junior a fost startul unui meci greu din punct de vedere mental, pentru că a fost bătaia de joc a fanilor londonezi la fiecare atingere de balon, însă fotbalistic a fost scutit de alte probleme, mai ales că VAR-ul în două rânduri a dat dreptate centralului care lăsase să curgă două faze la care Tottenham a cerut penalty.

    Golul din minutul 4 nu a fost înregistrat ca șut cadrat, fiindcă centrarea lui Bergval ar fi trecut prin fața porții, însă meciul în întregimea sa a avut unul singur, tot pentru Tottenham, în prima repriză. Villarreal a expediat 10 șuturi în total, însă niciunul nu a prins spațiul porții, cel mai aproape de gol fiind Pepe cu două execuții trecute la o palmă de bara lui Vicario în partea a doua, unul din acțiune și unul dintr-o lovitură liberă. Jocul a avut totuși parte de opt cartonașe galbene, semn al unui duel pasionant.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Ștefan Gondor

    S-a alăturat proiectului FootballClub.ro cu ocazia EURO 2020 și de atunci scrie ocazional despre Real Madrid, Premier League sau Bundesliga.

    Related Posts

    Newcastle – Chelsea 2-2. Dubla lui Woltemade, insuficientă pentru victoria gazdelor într-un meci cu controverse VAR

    decembrie 20, 2025

    Manchester United – Bournemouth 4-4. Amorim transformă Teatrul viselor într-un parc de distracții

    decembrie 16, 2025

    Alavés – Real Madrid 1-2. Moment de respiro pentru Xabi Alonso

    decembrie 15, 2025
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Facebook X (Twitter) Instagram
    © 2007-2026 FootballClub.ro.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.