Următorul articol reprezintă traducerea unui material scris de James Benge pentru CBS Sports, a cărui variantă originală poate fi citită AICI.
Timp de mai multe generații, un transfer în Turcia a reprezentat o opțiune atractivă pentru un anumit tip de fotbalist. Cluburi mari, galerii impresionante și salarii consistente – dacă un fotbalist cu nume nu și-a mai găsit loc în primele ligi ale Europei, puține destinații au fost mai tentante decât un sezon în Super Lig.
Vara aceasta însă, tendința s-a schimbat subtil, cel puțin în cazul unui club. Galatasaray a lansat una dintre cele mai ambițioase campanii de transferuri din Europa, cheltuind mai mult decât Bayern München, Napoli sau Juventus, în încercarea de a valorifica o serie unică de avantaje economice. Victor Osimhen (75 milioane de euro) este transferul de senzație, al șaselea cel mai scump al ferestrei de mercato record din această vară, dar cheltuielile lui Galatasaray nu s-au oprit aici. Leroy Sané a fost adus devreme în perioada de transferuri, în ciuda interesului manifestat de alte cluburi de top din Europa, pentru un salariu net de 13.5 milioane de euro care l-ar plasa în topul celor mai bine plătiți jucători din Premier League.
Manchester City a reușit să folosească Turcia într-un mod similar celui în care a folosit Arabia Saudită acum două veri: Ilkay Gündogan și-a reziliat contractul și a plecat la Galatasaray, iar Ederson a ajuns la Fenerbahçe, care a readus în țară și un nume mare al naționalei Turciei, Kerem Aktürkoğlu, pentru peste 22 de milioane de euro. Marco Asensio, Milan Škriniar, Edson Álvarez și Jhon Durán sunt alte nume sonore care iau drumul Bosforului pe salarii mari. Costurile lor vor fi compensate parțial de economiile obținute prin concedierea lui José Mourinho, a cărui ședere la Four Seasons Istanbul s-a încheiat brusc după ce Benfica l-a eliminat în playoff-ul Ligii Campionilor.
Cum fereastra de transferuri din Super Lig rămâne deschisă până la 12 septembrie, tranzacțiile nu sunt încă finalizate. Ademola Lookman este dorit atât de Galatasaray cât și de Fenerbahçe, deși sursele lui Francesco Porzio de la CBS Sports afirmă că niciuna dintre părți nu și-a formalizat interesul pe lângă Atalanta. Pentru ambele cluburi, recrutările de toamnă sunt limitate de obligația de a trimite listele pentru competițiile UEFA până pe 2 septembrie. Beșiktaș, eliminată în play-off-ul Conference League, este însă liberă să profite de ce rămâne disponibil pe piață. CBS Sports a dezvăluit luni că Beșiktaș era gata să-i dubleze salariul lui Reiss Nelson într-o tentativă eșuată de a-l aduce de la Arsenal la Istanbul. Sergen Yalçın, care l-a înlocuit pe Ole Gunnar Solskjær, a cerut trei sau patru transferuri noi după înfrângerea cu Alanyaspor, un angajament considerabil pentru un club care deja i-a adus pe Orkun Kökçü, Tammy Abraham și Wilfred Ndidi.
De unde vin banii?
Afacerile merg strună pentru „Big Three” din Turcia și, lucru curios, unul dintre factorii principali ar putea fi chiar dificultățile economiei naționale. La final de 2021 și început de 2022, inflația din Turcia atingea 85,5%, politicile de dobânzi scăzute și creștere economică accelerată promovate de președintele Recep Tayyip Erdoğan ducând la o spirală a prețurilor care abia acum începe să încetinească. Chiar și acum, ajunsă la minimul ultimilor patru ani, inflația anuală se află la 33,5%. Veste proastă dacă vrei să cumperi alimente sau să intri pe piața imobiliară, dar avantajoasă dacă ești plătit în euro pentru participarea în competițiile UEFA.
Nu toate cheltuielile cluburilor sunt în lire turcești (potrivit surselor jucători de top precum Osimhen sau Sané sunt plătiți în euro), dar inflația ridicată poate reduce povara financiară, după cum explică economistul sportiv turc Alperen Koçsoy: „Jucătorii turci din campionatul intern sunt plătiți de obicei în lire turcești. Dacă le dai echivalentul a 200.000 $ pe an la începutul sezonului, la final poate însemna doar 100.000 $”.
Inflația nu doar că reduce salariile reale, ci ușurează și povara datoriilor interne care amenințau fotbalul turc la sfârșitul anilor 2010. Marile cluburi ale țării au fost caracterizate – și încă sunt – de o abordare pe termen scurt. Ca la Real Madrid și Barcelona, cluburile din Turcia aparțin membrilor lor, iar președinții servesc doar cât sunt agreați (nu e cazul la Fenerbahçe, unde Ali Koç, din cea mai bogată familie din Turcia, conduce din 2018). Când conducerea se schimbă, datoriile acumulate devin problema altcuiva. „Membrii cluburilor de aici nu sunt interesați de profit”, spune Koçsoy. „Ei vor doar cât mai multe victorii pe teren”.
Până în 2019 datoriile scăpaseră de sub control. Asociația băncilor din Turcia a anunțat un plan de restructurare de 2 miliarde de dolari. Datoriile nu au fost șterse, însă o parte din venituri trebuia direcționată spre rambursarea acestora. Lira slăbită a redus substanțial această povară. The Economist relata luna trecută că datoriile cluburilor turcești au scăzut cu 19% între 2019 și 2023.
De atunci au scăzut și mai mult, în special la Galatasaray, care a încheiat procesul de restructurare a creditelor în iulie. Echipa lui Okan Buruk câștiga deja pe teren, cu Osimhen și ceilalți, iar acum este un jucător important și la masa negocierilor. Motivul nu a fost o reducere a cheltuielilor, ci faptul că entitatea stă pe o adevărată mină de aur.
„Banii de pe piața turcească sunt ca Bitcoinul”, spune o sursă apropiată clubului. „Sunt în eter, nimeni nu știe de unde vin sau unde se duc. Ce a salvat Gala a fost ceva foarte tangibil: o afacere imobiliară”.
Marea vânzare a Galatei
Din 1981, Galatasaray s-a antrenat la complexul Metin Oktay, situat în eleganta zonă de coastă Florya. „Florya este pentru Istanbul ceea ce este Chelsea pentru Londra”, explică Koçsoy. „Este o zonă extrem de atractivă pentru a locui. Orașul este foarte aglomerat, iar acolo se construiesc proiecte speciale. Mulți oameni, inclusiv străini, ar dori să cumpere apartamente în zonă”.
Într-un oraș în care trăiesc peste 15 milioane de locuitori, aceasta este o zonă cu plaje, proprietăți mari și centre comerciale. În această parte a Istanbulului, 100.000 de metri pătrați de teren valorează enorm. Potrivit mai multor rapoarte, peste jumătate de miliard de dolari, dintre care un avans de 55 de milioane cash, au intrat în conturile Galatei. Koçsoy adaugă că există și alte proiecte imobiliare în Florya derulate direct de club, care vor aduce venituri suplimentare.
Mutarea bazei de pregătire mai la nord, la Kemerburgaz, a apropiat echipa de stadionul Rams Park — un drum de aproximativ 10 minute — și a asigurat un aport de capital care le-a permis să ramburseze anticipat un consorțiu de creditori ce includea Ziraat Bank și Denizbank (ambele de stat).
Această manevră a deschis drumuri pentru investiții în lot. În 2024, Galatasaray a avut norocul să-l prindă pe Osimhen într-un moment în care dorea să plece de la Napoli, dar nu reușise să prindă un transfer în marile ligi europene înainte de închiderea ferestrei. Cimbom i-a oferit minute în Europa League, suficiente pentru a rămâne în vizorul cluburilor mari, dar nigerianul a găsit mult mai mult decât atât. „Osimhen s-a simțit atât de bine încât a vrut să rămână”, spune o sursă apropiată clubului. „Așa că echipa a făcut pasul de a plăti o sumă care, pentru Turcia și pentru Galata, este uriașă. Fără tranzacția imobiliară, nu ar fi fost posibil. A fost momentul perfect”.
Galatasaray s-a angajat la o sumă fixă de 87 de milioane de dolari — de aproape patru ori mai mare decât precedentul record al unui club turc (transferul lui Youssef En-Nesyri la Fenerbahçe, în iulie anul trecut). Cu bonusurile de fidelitate și drepturile de imagine incluse, Osimhen câștigă aproape 25 de milioane $ pe an, iar regimul fiscal extrem de avantajos al lui Erdoğan pentru fotbaliștii străini (impozit fix de 20%) înseamnă că mare parte din sumă îi rămâne în buzunar. Și Galatasaray nu s-a oprit aici. Cele mai scumpe trei transferuri din istoria Super Lig au fost realizate de Galata în ultimele cinci săptămâni, odată cu aducerea lui Wilfried Singo de la Monaco și, chiar în ultima zi de mercato, a portarului internațional turc Uğurcan Çakır, luat după 13 ani de la Trabzonspor, cel mai de succes club din afara Istanbulului.
Din punct de vedere sportiv, Galatasaray construiește pe baze solide. În ultimele două sezoane a strâns 197 de puncte, pierzând doar trei meciuri. Deși sursele familiarizate cu strategia de transfer spun că la club „se discută și se negociază” mai mult decât se analizează date, Galata știe să închidă tranzacțiile. Davinson Sánchez, de exemplu, și-a recăpătat cota după plecarea de la Tottenham în 2023. Cunoscând dificultatea negocierilor cu Daniel Levy, Galatasaray a prezentat o ofertă clară de 18,5 milioane $ cu doar opt ore înainte de închiderea ferestrei de transferuri din Anglia. Levy i-a lăsat să aștepte până la jumătate de oră după termenul limită, dar nu a contat — Galata și-a asigurat fundașul central al campaniei câștigătoare.
Recrutările inteligente aduc rezultate pe teren, care la rândul lor deschid ușa altor transferuri și, cu un antrenor potrivit, succesul devine auto-susținut. După patru etape din noul sezon, Galatasaray merge perfect — patru victorii din patru, cu Osimhen, Sané și Mauro Icardi în formă. O echipă câștigătoare atrage public, chiar dacă biletele sunt foarte scumpe. Potrivit unui raport Turkiye Today din martie, raportat la venitul mediu pe cap de locuitor, cluburile de top din Istanbul vând una dintre cele mai scumpe experiențe de meci din fotbalul european. Atragerea Ligii Campionilor a făcut ca abonamentele să se vândă în doar o zi, aducând clubului aproximativ 50 de milioane $, după estimările lui Koçsoy. „Fanii s-au plâns de costul ridicat al biletelor, dar vorbim de Champions League, de vedete uriașe, oamenii vor să-i vadă pe teren cu orice preț”.
Rivalii trebuie să țină pasul
Firește, rivalii nu pot accepta pur și simplu dominația Galatei în Super Lig. Fenerbahçe a urmat același drum, nu doar prin transferuri ambițioase, ci și prin convertirea activelor imobiliare în capital. Pe 19 august, clubul a anunțat planuri de vânzare a unui teren de 70.000 de metri pătrați în districtul Atașehir. Potrivit Turkiye Today, tranzacția ar putea aduce peste 100 de milioane $ în conturi. În aceeași zi, Fenerbahçe a anunțat că a ajuns la un acord de ieșire din planul de restructurare cu băncile, oferindu-și „libertatea financiară de a-și modela viitorul”. În declarația adresată fanilor se mai adaugă: „Această decizie nu este doar una financiară, ci manifestul independenței lui Fenerbahçe”.
De atunci, clubul a investit aproape 70 de milioane $ în cinci transferuri — patru definitive și un împrumut cu opțiune de cumpărare de la West Ham pentru Edson Álvarez — cu o medie de vârstă a noilor jucători de 27,2 ani. Noul portar, Ederson, va câștiga aproape 13 milioane $ net, pe un contract garantat de trei ani, cu opțiune de prelungire încă un an. Alte întăriri pot urma, iar presa a speculat chiar și o mutare ambițioasă pentru Sebastian Hoeness, care să înlocuiască golul lăsat de Mourinho pe banca tehnică a lui Fenerbahçe.
În timp ce Fenerbahçe încearcă să reducă diferența față de rivali, Beșiktaș trebuie doar să evite să se încurce singură. O sursă familiară cu mecanismele clubului îl descrie ca pe „un club extrem de volatil, unde președinții sunt ca dulciurile în curtea școlii. Nu există stabilitate. În fiecare an se schimbă conducerea clubului”.
„Nu au o strategie, o filosofie fotbalistică. Rezultatele nu vin de la antrenor, nu vin nici dintr-un plan sportiv coerent. Jucătorii pot produce rezultate, dar problemele vin din lipsa unei ideologii, care se reflectă într-o lipsă de metodologie. Ce vor de fapt? Vor succes imediat, dar pentru succes trebuie să construiești”.
Un director sportiv european a fost abordat pentru a prelua funcția la Beșiktaș și a prezentat un plan de reconstrucție completă a clubului care are în palmares 16 titluri. Ar fi durat probabil 18 luni până la o schimbare vizibilă a rezultatelor. I s-a spus că suporterii nu ar tolera o asemenea așteptare. Președintele ar pierde alegerile, conducerea ar fi schimbată, iar el ar rămâne fără funcție.
Beșiktaș are toate semnele unui proiect pe termen scurt: lot dezechilibrat, eliminare din Europa League și Conference League înainte de fazele principale, urmată de demiterea lui Solskjær — a 12-a schimbare de antrenor din 2022 încoace. Totuși, clubul insistă pe rezultate imediate, majorând capitalul social în martie pentru a injecta fonduri. Acestea au permis transferurile record ale lui Orkun Kökçü și Tammy Abraham. Deși au terminat la 33 de puncte de lider sezonul trecut și la 46 cu un an înainte, nu există apetit pentru un proces de reconstrucție similar celui adoptat de majoritatea cluburilor europene.
„Nimeni nu are răbdare în fotbalul turc”, spune Koçsoy. „Toată lumea vede doar pe termen scurt. Se vrea succes imediat pe teren”.
Atâta vreme cât aceasta rămâne mentalitatea, ne putem aștepta la multe alte transferuri spectaculoase în Turcia.
