Finalurile au fost dramatice în toate cele trei meciuri de Champions League jucate în acest sezon pe Metropolitano. Nu vor fi mai multe, pentru că echipa lui Cholo Simeone a ratat calificarea în faza eliminatorie a competiției după ce a ratat un penalty în al nouălea minut de prelungiri al partidei cu Leverkusen. Nemții au sărbătorit ca o victorie ratarea madrilenilor chiar dacă rezultatul final de 2-2 îi elimină și pe ei din Liga Campionilor, însă cel puțin le lasă speranța clasării pe locul 3 într-un duel de la distanță cu Atletico în ultima etapă a grupelor. Remiza certifică accesul lui FC Porto în optimile competiției după victoria cu 4-0 ceva mai devreme la Brugge, echipă sigură deja de primul loc.
Nebunia s-a produs după fluierul final. Centralul Clement Turpin produsese cele două semnale acustice prelungi specifice încheierii meciului iar Simeone pornise deja vijelios spre vestiare, când arbitrul a dus mâna la cască, primind indicații din studioul VAR. S-a dus să consulte ecranul de la marginea terenului și a acordat penalty pentru Atletico, după ce a văzut că mingea atinsese brațul ușor depărtat de corp al lui Piero Hincapie la un corner la care inclusiv portarul gazdelor era în suprafața de pedeapsă adversă.
În ciuda solicitării lui Joao Felix, Yannick Carrasco (unul din marcatorii de mai devreme) a luat mingea pentru a executa lovitura de pedeapsă. A tras slab și i-a permis portarului Lukas Hradecky să respingă, însă faza nu s-a oprit aici. Vigilent pe recuperare, Saul a fost primul la minge și a reluat cu capul în transversală, apoi Reinildo a avut o ultimă șansă dar a trimis mingea peste poartă. Înfierbântați, jucătorii lui Atletico au sperat că VAR-ul va interveni din nou pentru a penaliza o posibilă intrare a unui jucător al lui Leverkusen în careu înaintea executării penalty-ul, dar reluările au indicat că acesta era pe linia suprafeței de pedeapsă și nu a mai fost loc pentru o a doua minune.
Victoria ar fi fost cu atât mai valoroasă pentru Atletico cu cât echipa lui Diego Simeone luptase pentru a reveni de două ori în meci. Două erori la construcție ale lui Antoine Griezmann și Angel Correa au oferit nemților de două ori avantaj pe Metropolitano prin golurile lui Diaby și Hudson-Odoi, însă Carrasco a contribuit în ambele cazuri la restabilirea egalării, cu un gol în minutul 22 și o pasă de gol în minutul 50. În cele din urmă avea să fie protagonistul negativ al echipei prin irosirea penalty-ului din prelungiri, iar Atletico ratează calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor pentru doar a doua oară în ultima decadă.
