Partea a doua a amplului material realizat de Guillem Balagué pentru revista FourFourTwo despre Ousmane Dembélé, în care este prezentat drumul acestuia de la Rennes la Dortmund, Barcelona și PSG, provocările personale legate de stilul de viață dezordonat, momentul de cotitură și relația cu Lionel Messi. Prima parte a articolului poate fi citită AICI.
Dembélé a trebuit să se dea cu capul de pragul de sus pentru a înțelege că există o linie roșie cu Luis Enrique care nu poate fi depășită. În septembrie trecut, după victoria PSG-ului cu 3-1 în fața fostului club al atacantului, Rennes, pe Parc des Princes, a existat un moment tensionat între ei, un schimb de replici aprins care a dus, în final, la excluderea lui Dembélé din lot pentru meciul următor, o partidă din faza grupelor Ligii Campionilor de la Arsenal, câștigată de Tunari cu 2-0.
PSG a obținut doar patru puncte din primele cinci meciuri din faza grupelor, punând echipa în pericol real de a nu ajunge nici măcar în primele 24 și de a ieși înainte de faza eliminatorie. Dar Luis Enrique a subliniat importanța ca jucătorii să-și îndeplinească responsabilitățile față de echipă, explicând motivele deciziei sale de a-l lăsa pe Dembélé pe bară.
„Cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost să nu-l folosesc la Londra împotriva lui Arsenal, chiar dacă am fost foarte criticat”, a spus antrenorul. „A fost cea mai bună decizie a mea din acest an. Restul a fost meritul lui”.
Neînțelegerea a apărut după ce Dembélé s-a simțit ofensat de modul în care antrenorul i s-a adresat în fața lotului, lucru pe care jucătorul recunoaște că l-a exagerat. Nu mult după aceea, și-a cerut scuze. Privind în urmă, Dembélé vede acum situația diferit.
„Nu, nu am avut niciodată o ceartă cu el”, spune el. „Am avut doar discuții, despre ce mergea bine și ce nu. Mi-a spus lucrurile răspicat, dar nu a fost, așa cum ar putea crede oamenii, o ceartă. Am vorbit, apoi el și-a luat deciziile. Nu m-a afectat pe mine și nici pe el. Am vorbit, atât. După aceea am văzut că s-au spus multe, dar știți cum e presa”.
Indiferent de detaliile exacte, episodul părea să-i fi sporit concentrarea lui Dembélé, consolidând importanța adevărată a eticii de echipă și rolul său cheie în cadrul acesteia. „Să ajuți echipa este cel mai important lucru”, explică atacantul, care a marcat de patru ori în ultimele două meciuri din faza grupelor Ligii Campionilor, asigurând victorii vitale în fața lui Manchester City și Stuttgart, care au confirmat calificarea echipei în runda următoare.
Când PSG s-a întors pe Emirates pentru a înfrunta Arsenal în semifinale, Dembélé nu doar că a început partida ca titular, dar a și marcat singurul gol al meciului.
„Înainte de a te gândi la goluri sau la a fi decisiv, trebuie să ajuți echipa”, insistă el. „Aceasta este cheia succesului, așa cum am văzut în acest an. Nu am fost niciodată genul de jucător care să nu se apere, care să se gândească doar la el”.
„Deși, ca să fiu sincer, contrazicând puțin ce am spus mai devreme, am fost puțin mai egoist anul acesta și probabil de aceea am marcat mai multe goluri. Dar, încă de când eram mic, am pus mereu echipa mai presus și am jucat cu spirit colectiv. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care am avut un sezon atât de bun. Antrenorul mi-a spus la începutul sezonului că trebuie să ajut echipa și să dau un exemplu. Mi-a spus că, dacă nu dau exemplu, îmi voi pierde locul în primul 11. Așa că am știut că trebuie să pun echipa pe primul loc și exact asta am făcut”.
Dacă există vreo îndoială în legătură cu angajamentul său total în jocul de pressing cerut de antrenor, nu trebuie să căutați mai departe decât o imagine care a devenit virală: Dembélé, în finala Ligii Campionilor, aplecat și privind înainte, pe marginea careului, ca și cum aștepta startul cursei de 100 m de la Jocurile Olimpice.
PSG conducea deja, dar el părea concentrat la maxim, privirea fixată asupra portarului lui Inter, Yann Sommer, așteptând ca adversarii să bată un aut, aparent pentru a putea să atace imediat și să pună presiune.
Întrebat ce îi trecea prin minte exact în momentul în care s-a făcut acea fotografie, răspunsul este dezarmant de simplu. „Faptul este că, după ce alerg trei, patru sau cinci printuri… sunt obosit!”, spune el, izbucnind în râs. „Când intru în acea poziție, este ca să mă recuperez după eforturile pe care tocmai le-am depus”.
„Dar antrenorul îmi cere să nu le dau portarului și fundașilor timp să gândească, pentru că, dacă le oferi acele trei, patru sau cinci secunde vitale, au timp să dea pasa corectă și să rupă pressingul. Așa că mă gândesc că, dacă trebuie să alerg, cel puțin prefer să alerg acei 10 sau 15 metri spre portarul advers, decât să alerg cei 45-50 de metri înapoi spre propria poartă.”
De la Barcelona spre Balonul de Aur
Efort colectiv, mai multe goluri ca niciodată, trofee… toate drumurile par acum să ducă într-o singură direcție: Balonul de Aur. Cât de important este pentru el și ce ar însemna câștigarea lui? Răspunsul lui este clar și fără echivoc.
„Pentru un trofeu individual, nu există nimic mai bun pentru un fotbalist”, spune el. „Este Sfântul Graal al fotbalului. Când vezi toate legendele care l-au câștigat, este ceva excepțional”.
În pregătirea finalei Ligii Campionilor, mulți membri ai staff-ului tehnic – și chiar alții din jurul clubului – îl motivau strigându-i „Ballon d’Or, Ballon d’Or!”. Ceea ce Dembélé nu știe este că Luis Enrique și echipa sa tehnică au făcut un efort conștient de a planta această idee în mintea lui încă de la începutul sezonului, menționând Balonul de Aur cu orice ocazie, ca o metodă inteligentă de a-l motiva, de a-i crește încrederea și de a-l face să creadă că aparține cu adevărat în această discuție.
Seara de la Munchen, împotriva lui Inter, a fost istorică: primul titlu de Liga Campionilor pentru PSG. De fapt, toate cele patru finale precedente de Cupa Europeană sau Liga Campionilor disputate la Munchen au produs, de asemenea, o campioană europeană în premieră: Nottingham Forest în 1979, Marseille în 1993, Borussia Dortmund în 1997 și Chelsea în 2012.
După ce a câștigat Liga Campionilor, Ligue 1, Coupe de France și Supercupa Franței în sezonul trecut, adăugând și 16 pase decisive la cele 35 de goluri marcate, Dembélé știe că potențiala recunoaștere nu este o coincidență. „După un astfel de sezon – patru titluri, goluri, pase decisive – este normal să fii considerat unul dintre favoriți pentru premiu”, spune el.
Se simte de asemenea că, pentru el, câștigarea Balonului de Aur ar reprezenta cea mai înaltă treaptă pe drumul parcurs de tânărul care a semnat cu Borussia Dortmund de la Rennes, în mai 2016, cu trei zile înainte de a împlini 19 ani.
Întrebat cât de dificil a fost să facă acel transfer, Dembélé spune: „Ei bine, nu a fost ușor, deși am avut ajutor. Am petrecut doar șase luni ca profesionist la Rennes, apoi am plecat în Germania. Dar am fost primit atât de bine, eram ca într-o familie la Borussia Dortmund. Thomas Tuchel, pe care îl consider ca un tată, m-a întâmpinat foarte bine la club. Am avut și un „frate mai mare” la Dortmund, Pierre-Emerick Aubameyang, care m-a ajutat enorm pe parcursul anului. Toate acestea au făcut ca sosirea mea la Dortmund să fie mult mai ușoară”.
Succesul la Dortmund a însemnat că a ajuns la Barcelona în august 2017, la o vârstă fragedă, doar 20 de ani, dar purtând cu el faima și toate cerințele care vin odată cu statutul de star. În ciuda tuturor evenimentelor din perioada petrecută în Catalonia, el a rămas pozitiv în privința timpului petrecut la Barcelona, echipa cu care și-a dorit atât de mult să aibă succes.
„Da, a fost complicat, mai ales că veneam la club după doar 18 luni ca profesionist, șase luni la Rennes și apoi un an la Dortmund”, spune el. „Ajungi la 20 de ani într-un vestiar ca cel de la Barcelona, cu toate vedetele, cu toți jucătorii alături de care visam să joc… era pur și simplu excepțional. Dar a fost nevoie de adaptare. Trei sau patru ani nu am avut noroc din cauza accidentărilor. Când puteai juca, trebuia să te adaptezi. Când nu puteai, trebuia să rămâi puternic. Dar făceam ceea ce iubesc și eram la clubul visurilor mele, Barcelona. Nu a fost ușor, dar după trei sau patru ani, lucrurile s-au îmbunătățit considerabil”.
Contrar zvonurilor și speculațiilor, răspândite în special de publicații loiale clubului, Dembélé s-a bucurat întotdeauna de respectul colegilor săi de la Barça, mulți dintre ei fiind surprinși și dezamăgiți să-l vadă vândut la PSG. A rămas întotdeauna un pic misterios pentru coechipieri, dar aceștia i-au apreciat umorul și faptul că, în esență, era un tip de treabă.
„Sunt mulțumit de tot ceea ce s-a întâmplat la Barcelona, pentru că acolo am crescut cu adevărat ca persoană, atât pe teren, cât și în afara lui”, explică el. „Mi-am făcut și mulți prieteni la Barcelona, cu care încă vorbesc mult. Așa că a fost pur și simplu o perioadă excepțională pentru mine și, mai presus de toate, a fost o perioadă de învățare”.
„Nu voi renunța la hamburgeri!”
Cei care îl cunosc bine – și sunt foarte puțini – spun că lucrurile care probabil l-au schimbat cel mai mult au fost căsătoria cu iubita sa, Rima, într-o ceremonie musulmană de stil marocan, în decembrie 2021, urmată de nașterea fiicei lor, în septembrie anul următor. Nunta i-a surprins pe mulți dintre colegii de echipă, mai ales că nici măcar nu știau că are o parteneră.
Dembélé este extrem de protectiv cu viața sa privată, în special când este vorba de soție și fiică. Sprijinul și prezența discretă a partenerei sale sunt considerate în general drept unul dintre principalele motive pentru care, în ziua de azi, Dembélé poate afișa calmul și concentrarea care l-au avantajat atât de mult în ultimii ani, atât pe teren, cât și în afara lui.
Mai presus de toate, aceste evenimente l-au făcut să realizeze ce trebuie să facă acum că este un om de familie cu responsabilități. În ultimele două sezoane petrecute la Barcelona, practic, a crescut. A lucrat acasă cu un fizioterapeut și a mers frecvent în Franța pentru a primi tratamente preventive specializate. Cu ochii și mintea unui tată, a început să vadă totul diferit.
Pentru că am ajuns la Barcelona cu doar un an și jumătate ca profesionist în spate, nu mergeam mult la sală, mergeam direct pe teren cu multă energie… și ceva talent
Dembélé a înțeles în cele din urmă importanța unei diete corecte și, în ultimele sezoane, a lucrat cu un nutriționist francez care l-a ajutat să adopte un stil de viață mai sănătos. Întrebat dacă a existat un moment „aha”, când a realizat că trebuie să schimbe ceva pentru a-și atinge potențialul, răspunsul său este clar: „Pentru că am ajuns la Barcelona cu doar un an și jumătate ca profesionist în spate, nu mergeam mult la sală, mergeam direct pe teren cu multă energie… și ceva talent”, spune el.
„După una, două, trei, patru accidentări, înțelegi că trebuie să ai grijă de corpul tău, că fotbalul de nivel înalt este exigent și că nu e suficient să ai talent sau să te trezești și să mergi direct pe teren. Înțelegi că orice se poate întâmpla. Am înțeles că trebuie să muncesc, să devin mai puternic, să mănânc bine, să dorm bine. Am înțeles toate acestea. Și uite, astăzi se vede la Paris Saint-Germain. Sunt fericit”.
În zilele noastre, se simte clar confortabil în pielea lui, iar acest lucru este important pentru orice fotbalist. Îl întreb dacă acesta este poate motivul pentru care nu a suferit accidentări serioase nici înainte, nici după perioada petrecută la Barcelona, și cât de bine își cunoaște corpul acum.
„Perfect”, spune el. „Îmi cunosc corpul perfect, cât de repede trebuie să merg, când nu trebuie să merg. Când mi se spune să nu depășesc 30 km/h, nu ating 31; rămân la 30. Știu când sunt obosit, când nu trebuie să mă antrenez, când trebuie să mă antrenez și când trebuie să mă întăresc. În ultimii trei sau patru ani, chiar mi-am înțeles corpul perfect”.
Dar ce se întâmplă cu hamburgerii și pizza? Sunt doar o amintire îndepărtată? Sau ceva la care se gândește când va încheia cariera? Ei bine, nu chiar. „În privința hamburgerilor și a pizzei, mereu există câțiva după meciuri. Nu tot timpul, dar mai ales după jocuri. Toți jucătorii mănâncă hamburgeri sau pizza după meciuri. Eu nu mănânc prea multă ciocolată, așa că e OK. Dar încă mănânc hamburgeri și pizza după meciuri și nu mă voi opri din asta”.
Sfaturile lui Messi
Mulți fotbaliști sunt buni cu ambele picioare, dar puțini se pot compara cu calitățile ambidextre ale atacantului de la PSG, abilități care îl fac atât de imprevizibil și versatil. Jucătorul însuși se chinuie să explice pe deplin motivul din spatele acestei aptitudini. „Încă de când eram mic, întotdeauna am preferat să avansez cu mingea folosindu-mi piciorul stâng, dar să șutez cu dreptul”, spune el. „Știu că e ciudat, dar așa este”.
Liverpool a simțit-o pe propria piele în penalty-urile de la Anfield, în martie, când Dembélé, după ce marcase anterior golul care aducea egalitate la general, s-a poziționat inițial să-și execute penalty-ul cu presupusul său picior mai puternic, stângul. În timpul alergării pentru șut, a schimbat rapid și a decis să trimită mingea în plasă cu piciorul „mai slab”, dreptul. „Șuturile mele sunt mai bune cu dreptul decât cu stângul”, explică el, simplu, de ce.
Jucătorii ambidextri sunt rari și, deși trăsătura este în principal neurologică, ea a fost legată de anumite tipare de personalitate și cognitive interesante. Cercetările sugerează că aceștia demonstrează o flexibilitate cognitivă mai mare, adaptându-se rapid la situații noi sau schimbând perspective și sarcini cu ușurință. Creierul lor tinde să fie mai puțin lateralizat, ceea ce poate contribui la o integrare mai echilibrată a logicii și intuiției. Unele studii asociază ambidexteritatea cu un nivel mai ridicat de creativitate și gândire divergentă, precum și cu o tendință spre rezolvarea non-convențională a problemelor.
„Sună a Ousmane Dembélé?”, îl întreb. „Este posibil, da”, spune el. „Poate că găsesc soluții diferite față de alții. Pe teren nu-mi pun prea multe întrebări. Îmi spun că am ambele picioare și e OK. Este foarte util pentru mine; pot să schimb rapid de la unul la altul sau să decid pe care să-l folosesc în ultimul moment. Dar, după aceea, este ceva ce trebuie exersat constant: gesturile, antrenamentele, meciurile. Trebuie să lucrezi continuu ca să nu pierzi această abilitate”.
Desigur, există o condiție foarte importantă: trebuie să fii și un fotbalist bun. „E bine să poți folosi ambele picioare, dar ambele trebuie să fie bune”, admite el. „Dacă ambele sunt slabe, nu e același lucru”.
Dembélé a fost antrenat de unii dintre cei mai mari manageri din istoria fotbalului și a jucat (și continuă să joace) alături de unii dintre cei mai mari jucători. Pus să numească jucătorii și antrenorii care au avut cea mai mare influență asupra lui, pe lângă Luis Enrique, el subliniază importanța celor care i-au fost aproape în etapele vitale ale dezvoltării sale ca fotbalist.
Rolland Courbis a fost antrenorul sub care a înflorit la Rennes și a obținut transferul la Dortmund, în timp ce Tuchel a fost acolo pentru el când era tânăr și singur în Germania. În ciuda tuturor problemelor de la Barcelona, el îl citează și pe Xavi ca influență majoră. Apoi sunt Marco Reus și prietenul său Aubameyang, inspirații pentru el ca colegi la Dortmund, la fel cum a fost și Sergio Busquets la Barcelona și, bineînțeles, Lionel Messi.
Cu Messi am avut o relație foarte bună încă din prima zi. Vestiarul meu era chiar lângă al lui și mi-a oferit foarte multe sfaturi. Mi-a spus că va trebui să fiu serios dacă vreau să-mi îndeplinesc visurile.
„Am avut o relație foarte bună cu Messi încă din prima zi”, spune el. „Vestiarul meu era chiar lângă al lui și mi-a oferit foarte multe sfaturi. Știa instinctiv ce îți dorești. Mi-a spus că va trebui să fiu serios dacă vreau să-mi îndeplinesc visurile. În plus, am urmărit și am învățat din ceea ce făcea pe teren.
„Indiferent dacă juca ca număr 10 sau număr 9, poziționarea lui era excepțională, felul în care părea să devină invizibil pe teren. Uneori nu apărea în joc timp de patru-cinci minute, apoi imediat ce primea mingea, știe instinctiv ce să facă. Messi știa când Jordi Alba urma să dubleze în atac cu el, când avea să pună mingea în joc. Înțelege foarte bine fotbalul, se poziționează foarte bine pe teren și știm cu toții ce poate face cu picioarele”.
Îl întreb pe Dembélé dacă, atunci când fiica lui va crește, îi va spune că a jucat alături de Messi.
„Îi spun deja de acum!”, zâmbește el, chiar dacă fiica lui nu are încă trei ani.
Pentru Dembélé fotbalul este o pasiune sau un job?
„Ambele”, spune el. „Dar, mai presus de toate, mai ales când eram copil, era o pasiune”. Îl rog să aleagă meciul său perfect, poate unul jucat pe stradă, sau meciul în care a debutat profesional pentru Rennes împotriva lui Angers, în 2015. „Străzile sunt doar pentru distracție”, răspunde el. „Cred că a fost primul meci jucat ca profesionist. Meciul perfect”.
Acest debut pentru Rennes a fost primul pas major pe un drum dificil, dar unul care, în cele din urmă, pare destinat să-l conducă spre Balonul de Aur.
