- Rayo Vallecano era singura echipă care câștigase pe terenul lui Getafe în actualul sezon de La Liga și de aceea era așteptat un meci echilibrat la vizita lui Real Madrid, însă echipa lui Carlo Ancelotti a avut o misiunea mai ușoară decât s-ar fi crezut și a obținut fără mare stress victoria care o readuce pe primul loc în clasamentul din Spania.
- Cu câteva zile înainte de derby-ul local cu Atletico Madrid, Ancelotti a făcut nu mai puțin de șapte schimbări în unsprezecele de start față de ultimul joc de campionat, inclusiv toți cei patru mijlocași, iar cheia meciului a avut-o unul dintre noii intrați, Joselu, care nu mai prinsese un loc de titular în campionat de la începutul lunii decembrie, de la victoria 2-0 cu Granada.
- În fața unei echipa a lui Getafe vulnerabilă în apărare, de regulă punctul său forte, Joselu a deschis scorul în minutul 14, cu o imparabilă lovitură de cap la o bună centrare din partea dreaptă a lui Dani Carvajal.
- Getafe nu a trimis nici măcar un șut spre poarta adversă în prima repriză, totuși Real Madrid nu a fost scutită de probleme după ce Rudiger a trebuit să părăsească terenul accidentat după o puternică lovitură primită în genunchi.
- Getafe a avut o mare șansă de egalare în minutul 51 când Mason Greenwood a lovit bara cu un șut din marginea careului, însă Realul a evitat emoțiile după ce a reușit la scurt timp să își majoreze avantajul printr-un nou gol al lui Joselu, ajuns astfel la a 13-a reușită personală a sezonului.
- Joselu ar fi putut să își treacă în cont și un assist la un contraatac în superioritate numerică al lui Real Madrid când l-a lăsat pe Vinicius Jr. singur cu portarul, însă brazilianul a șutat neglijent și a trimis mingea în mâna goalkeeperului gazdelor în situație iminentă de gol.
- A fost o intervenție magistrală și a celuilalt portar, Andriy Lunin, la marea ocazie a lui Borja Mayoral generată de o eroare defensivă, iar Real Madrid și-a trecut astfel în cont prima victorie fără gol primit după aproape o lună, de la victoria 1-0 cu Mallorca în a treia zi a anului.
Getafe 0-2 Real Madrid. Dubla lui Joselu rezolvă facil un meci ce se anunța echilibra
Alexandru Melinte
Membru al comunității FootballClub.ro din 2008, a început să contribuie cu articole din 2017, în special despre La Liga și Bundesliga și meciuri la turneele finale.
Related Posts
Add A Comment
