Internazionale Milano a luat o opțiune importantă pentru câștigarea titlul de campioană în Italia după ce s-a impus cu 1-0 în derb-ul cu Juventus grație unui autogol al lui Federico Gatti și a pus o distanță de patru puncte față de aceasta în fruntea clasamentului Serie A, având și un meci mai puțin jucat.
În duelul tactic din Derby d’Italia, Inter a fost echipa mai activă în atac, în timp ce Juve, cu o atitudine precaută, a avut probleme în debutul de meci să depășească presiunea adversă, dar a avut totuși o situație favorabilă în minutul 32 la un sprint curajos al lui McKennie la care însă Vlahovic nu a putut recepționa mingea într-o situație bună.
În loc de 0-1 s-a făcut 1-0 câteva minute mai târziu, după o fază în care hazardul a jucat un rol important, mingea lovindu-l pe Federico Gatti la o centrare a lui Barella la care nici Pavard și nici Thuram nu reușiseră să reia decisiv.
În deficit pe tabelă, Juve a trebuit să își asume mai riscuri după pauză și repriza a doua a fost mult mai animată. Bara lui Hakan Çalhanoğlu a dat tonul unui sfert de oră dinamic în care Kostic (60), Vlahovic (63) și Gatti (68) au avut situații bune pentru Juventus, la care Inter a răspuns prin ocaziile lui Lautaro Martinez (65) și Barella (70).
În ultima fază a meciului Inter a făcut pasul înapoi și și-a conservat rezultatul printr-o posesie pasivă ce a limitat pericolele la propria poartă, iar ocazia lui Arnautovic din minutul 88 a fost ultimul lucru notabil al unui derby în care raportul șuturilor pe poartă a fost 3-1 pentru Inter, care în cele din urmă a meritat victoria.
