Bayer Leverkusen a făcut un pas uriaș spre primul său titlu de campioană a Germaniei după ce a pus o distanță de cinci puncte față de Bayern Munchen în clasamentul Bundesligii, ca urmare a victoriei cu 3-0 are acum și golaveraj superior și rămâne singura echipă din principalele campionate ale Europei fără înfrângere în actualul sezon.
Thomas Tuchel a pregătit o surpriză pentru acest meci și a venit pe BayArena cu o așezare în oglindă a adversarului, cu trei fundași centrali, însă această strategie s-a dovedit dezastruoasă pentru Bayern, care nu a reușit nici să îi blocheze pe rapizii atacanți ai gazdelor, nici să construiască eficient, izbutind un singur șut pe spațiul porții în ciuda unei posesii medii de 62%.
Bayern a fost echipa care și-a asumat posesia încă de la început, însă nu a trecut mult timp până când deficiențele sale defensive au ieșit în evidență. La primul meci ca titular după revenirea de la Cupa Africii pe Națiuni, Amine Adli a avut o ocazie bună blocată în ultimul moment, însă apărarea lui Bayern a dormit în ghete la faza următoare și i-a permis lui Josip Stanisic să ajungă singur în apropierea porții pentru o finalizare facilă. A fost singurul gol al primei reprize după ce Nathan Tella a fost blocat in extremis de Neuer, iar Dayot Upamecano l-a ajuns din urmă pe Adli care pornise singur spre poartă și l-a deposedat în momentul finalizării.
Tuchel nu a schimbat nimic la pauză, iar Leverkusen a lovit din nou la doar cinci minute până la reluare prin Alejandro Grimaldo, lateralul ajuns la 10 goluri în acest sezon. Abia la 2-0 baverezii au revenit la apărarea în patru și și-au sporit posesia, însă fără a-și crea ocaziile prin care să spere la o revenire. În schimb au încasat în prelungiri încă un gol după ce Neuer a urcat în careul advers la o fază fixă, iar Frimpong a închis tabela printr-un șut de la distanță și a contribuit astfel la o victorie istorică a lui Leverkusen, care este mai aproape ca oricând de titlul de campioană.
