„O tragere convenabilă” pentru FC Barcelona și „una dificilă” pentru Real Madrid au fost opiniile generale în presa iberică imediat după tragerea la sorți a meciurilor din grupa extinsă de Champions League pentru sezonul 2025-26. Nu doar adversarii în sine, dar și repartizarea meciurilor acasă și în deplasare și mai ales deplasarea horror pe care Madridul o va avea de făcut în Kazakhstan aproape de granița cu China au condus la concluzia că echipa condusă din acest sezon de Xabi Alonso nu a avut norocul de partea sa când bilele au fost extrase din urne la Monaco.
Surpriza a venit însă de la statisticienii de la OPTA, care pe baza propriului Power Ranking care cuprinde 13.000 de echipe consideră că valoarea adversarilor Barcelonei este mai mare decât cea a lui Real Madrid.
Este o concluzie „matematică” ce nu ține însă cont de factori subiectivi precum dificultatea sporită de a juca împotriva anumitor echipe acasă sau în deplasare sau de rivalități istorice. Spre exemplu, singurul adversar comun pentru Barcelona și Real Madrid în cele opt etape din faza grupei Champions League este Olympiacos Pireu, căruia în algoritmul OPTA i s-a alocat aceeași valoare în ambele situații, deși meciul contra catalanilor va avea loc pe terenul acestora, în timp ce duelul cu madrilenii va avea loc în Grecia.

Pe baza algoritmului amintit, coeficientul general de dificultate pentru Barcelona ar fi de 90.8, în timp ce pentru Real Madrid este doar 89.9, cu care formația din capitala Spaniei ar avea, teoretic, al 12-lea cel mai ușor pgorgram dintre toate cele 36 de echipe implicate în competiția din acest sezon.
Un factor esențial în acest top este prezența formației Kairat Almaty, al cărei factor de dificultate trage în joc coeficientul echipelor contra căreia va juca. Considerând că formația din Kazakhstan constituie o excepție, OPTA a întocmit și o ierarhie în care meciurile contra acesteia sunt scoase din calcul, situație în care dificultatea Madridului crește peste cea a Barcelonei. Totuși, sursa citată consideră că echipele de top care vor face deplasarea în inima Asiei nu vor avea dificultăți să își câștige pe teren cele trei puncte, care ar putea reprezenta „până la 20% din drumul spre calificare”. OPTA mai notează că „a juca împotriva lui Kairat poate fi de mare ajutor, dacă într-adevăr această echipă va juca atât de rău pe cât sugerează statistica”.

Conform algoritmului, cel mai dificil program dintre echipele din Urna 1 îl are Bayern Munchen, cu un coeficient general de 92.9. Campioana Germaniei va juca cu Chelsea, PSG, Arsenal, Club Brugge, Sporting, PSV, Union SG și Pafos.
