Barcelona a pierdut șefia clasamentului în Spania după o singură etapă, după ce una dintre cele mai slabe prestații ale sale în era Hansi Flick s-a soldat cu o înfrângere la scor în deplasarea cu Sevilla, echipă care nu câștigase niciun meci pe teren propriu în actualul sezon și care nu mai bătuse formația blaugrana în La Liga pe Pizjuan de un deceniu.
Camerele televiziunii spaniole au surprins la final imagini cu copii andaluzi plângând de fericire, după ce asistaseră pe viu la primul mare succes al echipei favorite, venit parcă de nicăieri. Jocul Sevillei este într-un progres vizibil față de sezonul anterior și exista deja senzația că este nevoie de o simplă scânteie de deblocare mentală pentru ca și rezultatele să înceapă să reflecte evoluția, însă după un singur punct câștigat acasă cu Getafe, Elche și Villarreal erau puține speranțe că tocmai Barcelona ar putea fi adversarul care să asigure cadrul necesar exploziei potențialului rojiblanco. Ei bine, Barça a fost victima perfectă pe Sanchez Pizjuan, într-un meci în care trei factori majori au conlucrat pentru o prestație blaugrana de coșmar.
Factorul 1: Jocul tern al Barcelonei, pe fondul absențelor și al lotului subțire
Cel mai important a fost jocul în sine al Barcelonei, care a părut o continuare firească a ternei reprize secunde din meciul de la mijlocul săptămânii cu PSG, ba chiar un regres determinat în primul rând de numeroasele absențe. Rashford în dreapta, Ferran în stânga și Olmo în spatele lui Lewandowski au format comportamentul ofensiv în care singura alternativă viabilă pe bancă ar fi fost nou-venitul Bardghji, din start o formulă cu doi jucători în formă chestionabilă (Olmo și Lewa) și cu Rashford scos în mod forțat din poziția lateral-stânga unde dăduse randament. Revenirea lui Rashford în stâga avea să fie elementul care a dat un pic de viață Barcelonei.
Conlucrarea între acești patru jucători a fost aproape nulă timp de o repriză, fiecare dintre ei fiind înghițit de jocul mult mai energic al Sevillei chiar și atunci când puținele baloane au ajuns în față, duse acolo cu mare chin de cuplul de creatori Pedri – De Jong care a avut o după-amiază mizerabilă.
Nulă la creație și inexistentă în față, Barcelona s-a dovedit foarte firavă și în defensivă, unde lateralul dreapta Kounde în mod clar nu este într-o formă de top, cel stânga Gerard Martin își cere în mod disperat statutul de rezervă, iar în centru Flick încă nu are un răspuns privind acoperirea golului uriaș lăsat de plecarea lui Inigo Martinez în vară. S-a ajuns la al zecelea meci al sezonului fără ca tehnicianul să poată decidă între Araujo, Eric Garcia sau Christensen perechea lui Pau Cubarsi, iar fiecare din aceste variante își etalează în mod constant limitele, într-un sistem de joc destul de complicat în care chiar și un transfer miraculos în iarnă ar avea șanse destul de mici să se integreze rapid. La Sevilla a fost rândul lui Araujo, care a avut o primă repriză de coșmar și a fost schimbat la pauză.
Marea problemă a Barcelonei reliefată în această săptămână pare a fi că adversarele i-au învățat secretul. Bayern anul trecut găsise cheia mingilor adânci pe flancuri de unde pasa este scoasă în centru prin spatele fundașilor blaugra, iar echipe precum Celta sau Atletico sezonul trecut și PSG în urmă cu doar patru zile capitalizaseră această strategie triumfătoare. Pentru ca Barça să pareze o astfel de armă trebuie ca întregul bloc defensiv să se miște sincron fără lacune, iar cel de pe Ramon Pizjuan nu a avut coeziunea necesară, după cum nici cel de la mijlocul săptămânii cu Parisul lui Enrique nu avusese.
Sistemul lui Flick, încântător când merge, este totuși foarte complicat de pus în practică, cu atât mai mult cu cât situația economică nu permite aducerea jucătoritor defensivi potriviți. Sevilla a avut patru acțiuni clare de gol în prima repriză și doar lipsa de inspirație a oamenilor săi din față a făcut ca meciul să nu fie decis înainte de pauză, când scorul ar fi putut fi lejer patru sau cinci la zero.
Factorul 2: un penalty polemic acordat Sevillei la 0-0
Pentru a ajunge aici a fost totuși nevoie și de un al doilea element vital, complicitatea arbitrului, care a rupt echilibrul în jurul minutul 10 cu un penalty ușor dictat pe fondul unui joc care încă nu consemnase vreo ocazie. Chiar și presa madrilenă care are invitați permanenți din lumea arbitrajului s-a pus rapid de acord că ținerea reciprocă dintre Isaac și Araujo nu ar fi trebuit penalizată, însă pe teren decizia a fost alta, Alexis Sánchez a transformat cu un șut fără speranțe în dreapta lui Szczesny, iar de acolo repriza a fost un galop de sănătate pentru andaluzi, lăsați să se desfășoare ca la antrenament de o linie defensivă blaugrana în care De Jong a fost în mod constant prins poziționat greșit, flancurile ușor depășite, iar Araujo într-o hibernare prelungită. Sevilla a iertat cu multă naivitate în mai multe rânduri, dar a pus punct autosabotajului după o minge pierdută de Koundé care a fost trimisă în poartă de Isaac dintr-o poziție liberă în centrul careului, o constantă îngrijorătoare pentru catalani în cele două luni din noua stagiune.
Barça a avut totuși un moment de inspirație în care două din piesele sale au funcționat cum trebuie în tandem exact la momentul potrivit: Pedri s-a eliberat din marcaj și nu a întârziat aruncarea mingii peste apărarea adversă exact în momentul în care Rashford i-a făcut semn, iar englezul, venit din stânga, a pus latul pentru un gol spectaculos care a creat înainte de pauză cadrul potrivit pentru o revenire în partea a doua.
Flick nu a întârziat nici el schimbările, chiar dacă banca nu era tocmai ofertantă. Alex Balé și Eric Garcia au intrat încă de la pauză și Barça a început să aibă posesia care îi lipsise în prima parte, iar Roony Bardghji a fost trimis și el în dreapta în minutul 69 în locul lui Ferran, și el inexistent până atunci. Toate aceste noutăți în tabăra catalană au adus un plus, în opoziție cu două din schimbările făcute de Sevilla în minutul 73 care i-au adus pe teren pe Januzaj și Peque după ce Gudelj și Adams intraseră ceva mai devreme. La chiar prima acțiune, Januzaj a produs un penalty care a dat șansa Barcelonei să revină în joc, iar ceva mai târziu Peque avea să vadă cartonașul roșu, retrogradat în cele din urmă la stadiul de galben după consultarea arbitrajului video.
Factorul 3: erori individuale la Barça în momente cheie
Penalty-ul scos de Baldé în minutul 76 a adus al treilea factor major al eșecului de proporții al Barcelonei: într-un astfel de meci era esențial pentru formația catalană să nu dea cu piciorul puținelor ocazii, însă între țopăiala lui Lewandowski de la punctul cu var și sângele rece al portarului Vlachodimos câștig de cauză a avut al doilea, iar execuția ușor ridicolă a penalty-ului a văzut mingea trimisă pe lângă bară, o eroare individuală de neiertat într-un meci în care colectivul capotase deja lamentabil.
Totuși, Barça încă nu depusese armele. Dezechilibrant în dreapta încă din momentul intrării, Bardghji a creat faza meciului pentru formația blaugrana și a rămas singur cu portarul căruia i-a pasat însă cu naivitate, apoi a mai avut încă o bună ocazie cu un șut din unghi la care Vlachodimos a fost atent la colțul scurt. În opoziție, Sevilla a pornit imediat pe contraatac și l-a eliberat pe Jose Angel Carmona în partea dreaptă care a marcat pe sub mâna lui Szczesny, autor și el al unei mari gafe personale. Iar pentru ca sărbătoarea andaluză să fie completă, Akor Adams a marcat pentru 4-1, cea mai mare victorie a Sevillei pe Ramon Sanchez Pizjuan în fața Barcelonei în toate competițiile de la un 4-0 în… 1951.
Pentru Barça este a doua oară când înregistrază înfrângeri consecutive în mandatul lui Hansi Flick, iar senzația este de ușurare că La Liga se întrerupe pentru două săptămâni, în care esențială va fi recuperarea unora din jucătorii de bază fără de care El Clasico de la final de octombrie pare o sperietoare.
