Trofeul pe care îl primeşte câştigătoarea Campionatului European de Fotbal mai poartă şi numele de Cupa Henri Delaunay, în cinstea celui care a avut ideea organizării competiţiei.
Născut în 1883, Delaunay şi-a petrecut toată viaţa aproape de fotbal. Jucător al echipei pariziene Étoile des Deux Lacs, după retragere a devenit arbitru. A fost nevoit să renunţe, după un incident pe cât de hilar pe atât de grav. În timpul unui meci a fost lovit cu mingea în plină figură și a înghiţit fluierul, nu înainte de a-şi rupe dinţii din faţă.
Trecerea la munca de birou a făcut-o la clubul unde a activat, devenind în 1906 administratorul lui Étoile des Deux Lacs. Mai târziu a primit funcţia de secretar general al Comitetului Francez Interfederal, pe care a păstrat-o şi după transformarea acestuia, în 1919, în Federaţia Franceză de Fotbal.
Ca membru al FIFA a fost unul din cei care, alături de Jules Rimet, a promovat oportunitatea organizării Campionatului Mondial de Fotbal. În ceea ce privea Europa, spiritul său vizionar îl făcea să propună încă din anii 20 organizarea unui turneu final pe naţiuni şi a unei competiţii pentru campioanele naţionale.
La fondarea UEFA, pe 15 iunie 1954, a fost numit secretar general, funcţie pe care avea să o păstreze până pe 9 noiembrie 1955, atunci când a încetat din viaţă, fiind înlocuit de către fiul său, Pierre Delaunay.
De numele acestuia se leagă designul şi apariţia primului trofeu european. Confecţionată în 1958 de către aurarul Chobillon, înainte de a fi cumpărată de către bijutierul Arthus Bertrand, Cupa Henri Delaunay a rămas neschimbată timp de 50 de ani. Ultimul căpitan care a ridicat trofeul original a fost Theodoros Zagorakis, după ce Grecia a uimit lumea fotbalistică la Campionatul European de Fotbal 2004 din Portugalia.
Înaintea Campionatului European de Fotbal 2008, găzduit de Elveţia şi Austria, UEFA a hotărât să aducă modificări substanţiale, considerând că trofeul este prea mic. Conceperea lui a fost lăsată în seama bijutierului londonez Asprey. Fabricat din argint şi păstrând nota clasică, noul trofeu a crescut în înălţime cu 18 centimetri şi în greutate cu 2 kilograme. Cu o înălţime de 60 de centimetri şi o greutate de 8 kilograme, cupa a avut nevoie şi de o bază mai largă, mai ales că s-a renunţat şi la suportul pe care erau trecute câştigătoarele, numele acestora regăsindu-se acum pe spatele trofeului.
