Interviu acordat recent de fundasul dreapta Dani Alves cotidianului catalan Sport:
Sport: Trebuie sa-i fii recunoscator presedintelui Sevillei, Jose Maria del Nido…
Dani Alves: De ce?
Pentru ca refuzul sau de a te vinde acum un an la Chelsea sau Real Madrid te-a adus in cele din urma la Barcelona.
Dani Alves: Daca priviti din aceasta perspectiva, aveti dreptate.
Inca ai resentimente fata de atitudinea presedintelui?
Dani Alves: Totul este istorie dar mie nu imi plac oamenii care nu-si respecta cuvantul. Eu ma incred in onoarea oamenilor.
Daca suntem bine informati, tu ti-at dat cuvantul Barcelonei inca din luna martie. Nu crezi ca ti-ai asumat un mare risc?
Dani Alves: Nu vad de ce…
Pentru ca ai inchis usa Madridului, Milanului, lui Chelsea…
Dani Alves: Eu incerc sa raspund pozitiv oamenilor care sunt buni cu mine. Barcelona a venit dupa mine, Tziki si Ingla mi-au facut o oferta, m-au tratat cu respect, mi-au insuflat siguranta si mi-au aratat ca ma pot increde in ei.
…Iar Barcelona a platit o suma imensa Sevillei.
Dani Alves: Clubul a crezut in mine si a facut un mare efort. Le voi fi intotdeauna recunoscator pentru acest lucru.
Dupa ce ti-ai dat acordul verbal Barcelonei, Real Madrid te-a contactat de doua ori sa te convinga sa semnezi pentru ei.
Dani Alves: Ar trebui sa vorbiti cu agentul meu despre aceste lucruri. In ceea ce ma priveste, din momentul in care mi-am dat cuvantul Barcelonei n-a mai existat alta optiune pentru mine. Barcelona a tratat subiectul cu seriozitate si asta a fost suficient pentru mine.
Cum te-au convins?
Dani Alves: Cu un proiect sportiv foarte tentant. Barcelona nu castigase nici un trofeul doi ani si clubul voia sa construiasca o echipa capabila sa revina in top. Pentru acest proiect, au contat pe mine. Acest lucru m-a convins.
Deci n-a fost o chestiune financiara?
Dani Alves: Fiecare incearca mereu sa castige mai mult pentru a-si asigura viitorul. Barcelona mi-a oferit ceea ce asteptam.
Ai avut totusi oferte mai mari din Italia si Anglia…
Dani Alves: Am vrut sa traiesc si sa joc la Barcelona. Am stiut ca aici voi fi fericit alaturi de familia mea si acest lucru este mult mai important decat banii. In afara de asta, era important pentru mine sa plec de la Sevilla pe usa din fata. M-am temut ca vor fi probleme cand voi pleca, dar atat Sevilla cat si Barcelona au facut in asa fel incat plecarea mea sa fie dupa cum speram.
Spune-ne cum ai resimtit trecerea de la Sevilla la Barcelona. Este o mare schimbare?
Dani Alves: La Sevilla oamenii sunt mai entuziasti si mai putini rezervati. Cand ma plimb cu familia prin Barcelona, oamenii ma recunosc dar imi respecta intimitatea.
Te-ai adaptat la viata in acest oras?
Dani Alves: 100%. Venind de la Sevilla, eram deja obisnuit cu bucataria spaniola si cu fusul orar.
Ni s-a spus ca iei lectii de catalana cu un profesor…
Dani Alves: Inca nu, dar intentionez sa o fac. Fiind mai mereu pe drumuri este aproape imposibil sa iau lectii in mod regulat. Ceea ce fac insa este sa urmaresc stirile la televizor in calatana, citesc ziarele si le cer tuturor catalanilor care imi vorbesc sa o faca in limba lor. Sunt aici de patru luni si inteleg deja aproape tot.
Dar cu vorbitul cum stai?
Dani Alves: Aici e putin mai greu dar promit ca in curand sa va spun ceva in catalana.
Esti, deci, aproape catalan…
Dani Alves: Asa ma simt pentru ca este normal sa ma adaptez la cultura locului in care traiesc.
Ce ai simtit in momentul in care ai pasit pentru prima oara pe Camp Nou in calitate de jucator al Barcelonei?
Dani Alves: Acelasi lucru pe care il simt in fiecare zi in care ma antrenez: simt maretia acestui club in toate aspectele. Sunt mandru ca ma aflu aici.
Cum se manifesta aceasta maretie?
Dani Alves: In tot ceea ce se vede si in tot ceea ce nu se vede. Este un club profesionist din toate punctele de vedere. Totul este atent planificat si nu exista lucruri lasate la voia intamplarii. Acest lucru te ajuta mult ca fotbalist. Nu trebuie sa ne ingrijim de nimic in afara de meseria noastra. Suntem inconjurati de un grup de profesionisti.
Ca si Guardiola…
Dani Alves: Poate n-o sa ma credeti dar pe vremea cand era jucator il urmaream mereu cand meciurile sale erau transmise in Brazilia. A fost un mare fotbalist si trebuie sa recunosc ca m-a impresionat si ca antrenor.
Te-a castigat, ca de altfel si pe ceilalti jucatori…
Dani Alves: A avut inca de la inceput un mesaj foarte clar si logic. Ne-a cerut sa fim o echipa, pe teren si in afara lui. Ne-a spus raspicat ca nu vom reusi lucruri marete decat prin forta grupului.
El spune despre tine ca esti „o masina de fotbal”…
Dani Alves: Ii multumesc pentru cuvintele frumoase la adresa mea. Muncesc din greu la fiecare sesiune de antrenament si in fiecare meci. Ma uit in jurul meu si vad doar jucatori fantastici care dau totul pe gazon, asa ca trebuie sa fac si eu la fel.
Guardiola vorbeste despre ambitie, despre foamea de trofee, lucruri care s-au pierdut in ultimii ani…
Dani Alves: Implicarea si atitudinea, dupa cum ne spune si Guardiola, sunt aspecte foarte importante. Doar astfel vom ajunge sa castigam trofee.
Care este visul tau?
Dani Alves: Ca jucator profesionist in Europa, imi lipsesc doua lucruri: titlul in Spania si Liga Campionilor. Sunt convins ca le pot castiga pe amandoua cu Barcelona. Nu va fi deloc usor, va trebui sa muncim si sa suferim, dar construim o echipa mare si sunt sigur ca putem obtine mari performante. Avem un lot fantastic.
Iti lipseste si Cupa Mondiala…
Dani Alves: Da, la nivelul echipei nationale. Sper ca ne vom califica pentru turneul din Africa de Sud si vom castiga acolo al saselea trofeu.
Dunga te-a convocat acum cateva saptamani dar nu ai jucat niciun minut…
Dani Alves: Am crescut in Brazilia cu speranta ca intr-o zi voi juca la echipa nationala. Acum, ca sunt acolo, ar fi nedrept din partea mea sa incep sa ma plang, nu?
3 comentarii
Ii urez mult succes la BARCA.
titlul sper sa fie acontat in seara asta.. cat despre CL, ei bine acolo se poate intampla orice
Uite ca nu sa inselat,trofeele incep sa apar!