Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    FootballClub.ro
    Subscribe
    FootballClub.ro
    Home»Articole»Lotul Belgiei pentru EURO 2024: doar 25 de jucători, totuși fără Thibaut Courtois
    Articole

    Lotul Belgiei pentru EURO 2024: doar 25 de jucători, totuși fără Thibaut Courtois

    David PetreBy David Petreiunie 5, 2024Niciun comentariu3 Mins Read
    Share Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Telegram Email Copy Link
    Follow Us
    Google News Flipboard
    Romelu Lukaku și Axel Witsel, la naționala Belgiei
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Deși își anunțase retragerea de la echipa națională în 2023, Axel Witsel este, la 35 de ani, marea surpriză în lotul preliminar al Belgiei pentru EURO 2024.

    „L-am avut în vedere de mai mult timp, chiar și pentru campania de calificare”, a comentat selecționerul Domenico Tedesco. „Ne interesează calitatea, iar Witsel oferă multă calitate. Este un jucător cheie la Atletico Madrid. Am fost să vorbesc cu el, să îl privesc în ochi. Avem nevoie de el, este un jucător cu multă experiență și poate fi de mare ajutor pentru tinerii din lot. Experiența pe poziția pe care joacă el este crucială. Jucăm un Campionat European, nu e puțin lucru”, a mai spus selecționerul.

    Un alt veteran în lotul Belgiei pentru EURO 2024 este Jan Vertonghen, ajuns la 37 de ani dar cu un impresionant număr de 154 de selecții la echipa națională. Romelu Lukaku a fost golgheterul preliminariilor și nu lipsesc nici starurile din Premier League, Kevin de Bruyne și Jeremy Doku (Manchester City), Leandro Trossard (Arsenal), Youri Tielemans (Aston Villa), Amadou Onana (Everton) sau Timothy Castagne (Fulham).

    Lista Belgiei conține doar 25 de nume deși UEFA permite loturi de 26 de jucători, însă chiar și așa a fost omis de la selecționare portarul Thibaut Courtois, deși acesta a revenit pe teren pentru Real Madrid după ce a pierdut aproape întreg sezonul din pricipa unei rupturi a ligamentelor încrucișate. Courtois plătește prețul refuzului de a călători cu echipa națională în iunie 2023, supărat că nu a primit banderola de căpitan în urma retragerii lui Eden Hazard. Surse apropiate jucătorilor Belgiei au dezvăluit că Thibaut Courtois și-a cerut scuze, însă selecționerul încă nu pare dispus să îl ierte.

    Totuși, Domenico Tedesco dă vina pe forma fizică a goalkeeperului: „Ne-am focusat pe jucătorii care sunt într-o formă bună. Courtois a fost clar și sincer când am discutat. Ultimele informații pe care le-am primit sunt că el nu este pregătit pentru Campionatul European. El îți cunoaște corpul cel mai bine”, a comentat selecționerul.

    În lipsa lui Courtois, portarii convocați pentru EURO 2024 sunt Matz Sels (Nottingham Forest), Koen Casteels (Wolfsburg) și Thomas Kaminski (Luton Town).

    Lotul Belgiei pentru EURO 2024

    Portari: Matz Sels (Nottingham Forest), Koen Casteels (Wolfsburg), Thomas Kaminski (Luton Town)

    Fundași: Wout Faes (Leicester City), Timothy Castagne (Fulham), Arthur Theate (Rennes), Jan Vertonghen (Anderlecht), Axel Witsel (Atletico Madrid), Zeno Debast (Anderlecht), Thomas Meunier (Trabzonspor), Maxim De Cuyper (Club Brugge)

    Mijlocași: Aster Vranckx (Wolfsburg), Youri Tielemans (Aston Villa), Orel Mangala (Lyon), Kevin De Bruyne (Manchester City), Arthur Vermeeren (Atletico Madrid), Amadou Onana (Everton)

    Atacanți: Romelu Lukaku (AS Roma), Charles De Ketelaere (Atalanta), Jeremy Doku (Manchester City), Lois Openda (Leipzig), Leandro Trossard (Arsenal), Johan Bakayoko (PSV Eindhoven), Dodi Lukebakio (Sevilla), Yannick Carrasco (Al-Shabab).

    Belgia face parte din Grupa E la EURO 2024, alături de România, Slovacia și Ucraina.

    Statisticile jucătorilor Belgiei în campania EURO 2024.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    David Petre
    • Facebook

    Autor și analist sportiv, fondatorul FootballClub.ro, specializat în cronici și analize de fotbal din La Liga, Premier League și Bundesliga. Peste 1000 de articole scrise, începând cu anul 2007, despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern München, Borussia Dortmund sau PSG.

    Related Posts

    Newcastle – Chelsea 2-2. Dubla lui Woltemade, insuficientă pentru victoria gazdelor într-un meci cu controverse VAR

    decembrie 20, 2025

    Manchester United – Bournemouth 4-4. Amorim transformă Teatrul viselor într-un parc de distracții

    decembrie 16, 2025

    Alavés – Real Madrid 1-2. Moment de respiro pentru Xabi Alonso

    decembrie 15, 2025
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Facebook X (Twitter) Instagram
    © 2007-2026 FootballClub.ro.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.