Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    FootballClub.ro
    Subscribe
    FootballClub.ro
    Home»Articole»Sevilla 1-2 Arsenal. Evoluție stelară pentru Gabriel Jesus, înainte să părăsească terenul accidentat
    Articole

    Sevilla 1-2 Arsenal. Evoluție stelară pentru Gabriel Jesus, înainte să părăsească terenul accidentat

    David PetreBy David Petreoctombrie 25, 2023Updated:noiembrie 19, 2024Niciun comentariu3 Mins Read
    Share Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Telegram Email Copy Link
    Follow Us
    Google News Flipboard
    Gabriel Jesus, evoluție de excepție în meciul Sevilla - Arsenal 1-2
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Cu același prim unsprezece și aceeași atitudine care îi adusese un bun 1-1 cu Real Madrid în weekend, Sevilla a dat o replică apreciabilă și lui Arsenal și nu a fost departe de o nouă remiză, însă în cele din urmă nu a reușit să completeze revenirea de la 0-2 după două momente de magie ale lui Gabriel Jesus. Rezultatul complică semnificativ soarta andaluzilor care au acum nevoie de un rezultat pozitiv la rejucarea de pe peste două săptămâni de la Londra, în schimb limpezește din nou lucrurile pentru Arsenal, pe care înfrângerea nescontată de la Lens o deraiase de la parcursul dorit dar care are din nou drum deschis spre calificarea în optimile Ligii de pe primul loc.

    Situația complicată din grupă după primele două etape și forma regăsită de Sevilla odată cu numirea uruguayanului Diego Alonso pe banca tehnică au dus la o primă repriză îndârjită care părea să meargă spre un 0-0 pe fondul ocaziilor rare, dar lucrurile au luat o turnură neașteptată în ultimul minut al prelungirilor când Gabriel Jesus și-a făcut mingea cu călcâiul printre doi adversari și l-a lansat pe Gabriel Martinelli, care și-a marcat printr-un gol meciul de debut în Champions League după ce a trecut în dribling de portarul Ørjan Nyland.

    Jesus a marcat el însuși cu un șut superb din unghi în minutul 53 după ce a pornit din apropierea colțului terenului. A fost golul său cu numărul 23 în 41 de partide în Liga Campionilor, însă meciul minunat al brazilianului s-a încheiat prematur din cauza unei accidentări la coapsă care s-ar putea dovedi problematică pentru londonezi în perioada următoare. Mikel Arteta a putut folosi în acest meci doar pentru a doua oară în acest sezon trio-ul ofensiv Saka – Martinelli – Jesus, care în ultima ediție de Premier League totalizase 40 de goluri și 23 de pase decisive.

    2-0 ar fi trebuit să o scutească pe Arsenal de emoții pe terenul ocupantei locului 13 din La Liga, însă meciul andaluzilor din weekend cu Real Madrid arătase genul de reziliență care probabil va urca rapid echipa în clasament. De un astfel de tratament au avut parte din londonezii după ce Gudelj a marcat cu o puternică lovitură de cap după un corner, însă Arsenal a reușit să reziste până la final cu un Declan Rice uriaș la centrul terenului și Saliba la fel de inspirat în spate, chiar dacă David Raya în poartă nu a avut un final liniștit de meci.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    David Petre
    • Facebook

    Autor și analist sportiv, fondatorul FootballClub.ro, specializat în cronici și analize de fotbal din La Liga, Premier League și Bundesliga. Peste 1000 de articole scrise, începând cu anul 2007, despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern München, Borussia Dortmund sau PSG.

    Related Posts

    Newcastle – Chelsea 2-2. Dubla lui Woltemade, insuficientă pentru victoria gazdelor într-un meci cu controverse VAR

    decembrie 20, 2025

    Manchester United – Bournemouth 4-4. Amorim transformă Teatrul viselor într-un parc de distracții

    decembrie 16, 2025

    Alavés – Real Madrid 1-2. Moment de respiro pentru Xabi Alonso

    decembrie 15, 2025
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Facebook X (Twitter) Instagram
    © 2007-2026 FootballClub.ro.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.